~3 min lectură 13 comentarii

Primăria Bacău ratează termenul pentru o serie de proiecte europene, inclusiv piste de biciclete. Ce se întâmplă cu fondurile UE atrase de municipiu

Gabi MIHAI

Primăria Bacău recunoaște oficial că ratează termenul de finalizare a mai multor proiecte cu fonduri europene. Deși primarul Lucian Stanciu-Viziteu a susținut că proiectele vor fi terminate până în luna decembrie 2023, acum recunoaște, în hârtii oficiale, că multe dintre ele vor fi amânate după această dată.

Proiectele europene semnate de fostul primar Cosmin Necula au ca termen maxim de finalizare decembrie 2023, conform calendarului de finanțare. Consilierii locali din opoziție au atras atenția de nenumărate ori că proiectele pistelor de biciclete, dar și altele, sunt întârziate și riscă să nu fie finalizate la termen, iar astfel se vor pierde banii europeni atrași.

Deși conducerea Primăriei a negat constant, acum, într-un proiect de hotărâre de Consiliu Local ce vizează o rectificare bugetară, edilii iau banii alocați pe acest an mai multor proiecte cu fonduri europene. Proiectul ce va fi dezbătut la ședința de vineri prevede alocarea de 15 milioane de lei pentru achitarea datoriilor către Thermoenergy.

Pentru a face această alocare, Primăria ia cei mai mulți bani de la proiectele finanțate prin POR, precum modernizarea Colegiului „Karpen”, HUB-ul pentru tineret de la Cinema Orizont, pista de biciclete Centru – Caex, pista de biciclete Centru – Șerbănești și sistemul de management al traficului. Aceste proiecte ar urma să fie amânate pentru anul 2024 – și chiar mai târziu – și să fie închise din fonduri de la buget.

Primăria susține că finanțarea europeană nu se va pierde

Contactat de Ziarul de Bacău, Ciprian Piștea, managerul public al municipiului, susține că banii europeni nu se pierd. Acesta a explicat faptul că, într-adevăr, termenul limită al finanțării este decembrie 2023, dar mai există o perioadă de 3 ani în care acestea pot fi implementate. De asemenea, prin proiectul de vineri, Primăria ia de la proiecte partea de cofinanțare locală, pe care o va cheltui în 2024 pentru finalizarea acestora.

„Banii nu se pierd. Dar având în vedere durata de execuție a contractelor și majorarea valorilor din cauza celor trei crize, sanitară, energetică și războiul din Ucraina, am estimat că sumele eligibile pot fi consumate în acest an, iar restul de executat îl vom face în 2024 din partea de cofinanțare de la buget”, a explicat Piștea.

Acesta a atras atenția și asupra faptului că există posiblitatea ca anumite proiecte cu grad mic de execuție, precum Coridorul Tineretului, cel care leagă parcul Cancicov de zona terenurilor de sport de lângă stadion, să fie fazate. Adică amânate pentru următoarea perioadă de finanțare europeană, ce se încheie în 2027. Astfel, s-ar putea ca mai multe proiecte să nu vadă lumina zilei nici în 2024, în ciuda promisiunilor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. g
    gigi
    28 aprilie 2023, 05:42
    0

    si aia vai de ei care au pus stampila aiurea au ratat inca 4 ani pt bacau. a naibii nici unu nu mai recunoaste ca si-a batut joc de vot votand specimenele astea. totusi poate ii mai votati inca o data

    1. P
      Primăria Cetățenilor Mun'cipiului Bacău
      28 aprilie 2023, 11:39 răspuns pentru @gigi
      0

      Din cauza unora ca cei care , teoretic , conduc ( masiv incompetenți ) , am rămas în urmă ca urbe .

  2. s
    sandu
    28 aprilie 2023, 05:46
    0

    bine prosteala cu hub-ul e mai noua, asta cu pista de trotinete o stim, nu se fac. dar prosteala cu parcarea plutitoare pe cand? hai, ca asteapta hastagii cu gura deschisa sa le dati parcari plutitoare si tren urban margineni-ura. pana acum nu ati realizat nimic din prostelile cu care ati prostit prostii. merita si ei o satisfactie , macar parcarile plutitoare.#prostealaptprosti

  3. B
    Bla
    28 aprilie 2023, 06:04
    0

    Pot sa faca ce vor ei atata timp cat nu ii trage nimeni la raspundere !!

    1. e
      edi
      28 aprilie 2023, 07:12 răspuns pentru @Bla
      0

      nu trebuiau votati. vinovati sunt aia care au votat niste nimeni ca astia

      1. P
        Primăria Cetățenilor Mun'cipiului Bacău
        28 aprilie 2023, 11:41 răspuns pentru @edi
        0

        C O R E C T maxim de corct !

  4. V
    Veteranul
    28 aprilie 2023, 06:07
    0

    Concluzia e ca vom ramane inca mult si bine cu transeele denumite Piste de trotinete si triciclete sau in cazul in care se vor finaliza(probabil nu in acest an), aceasta se va face pe banii nostrii. Revin cu problema nerezolvata a bacauanilor, cand aveti de gand sa reparati strazile, mai berbecilor?

  5. C
    CONTRIBUABIL
    28 aprilie 2023, 06:31
    0

    La primarie se doarme permanent. De aceia lucrurile merg prost. Ar trebui taiat orice spor si aplicata o penalizare celor responsabili. Bataia asta de jos nu mai trebuie acceptata.

    1. V
      Veteranul
      28 aprilie 2023, 07:22 răspuns pentru @CONTRIBUABIL
      0

      La primarie, primarul doarme pe picioare precum caii. Nu e suficienta taierea sporurilor, trebuie dati afara pe faras in frunte cu doctoru-ingineru!

  6. Ș
    Ștefan
    28 aprilie 2023, 14:04
    0

    Mai oameni buni! De unde naiba a apărut Daniel Vizitiu și Stanciu ca noi nu am auzit de el pana nu a ieșit primar ?
    Și sper ca nici nu v om mai auzi după alegeri !!!

  7. M
    Marius
    29 aprilie 2023, 03:56
    0

    Sa inceput în forță pe timp de iarna lucrări care ar fi trebuit să înceapă în această perioadă și ce vreau sa afirm că de câteva zile pistele de bicicleta și decopertările trotuarelor au rămas nefinisate și nefinalizate ,nu se mai vad muncitori care sa lucreze ,sau ascuns cumva,înainte era puzderie de oameni care săpau și lucrau la această lucrare acuma in momentul de față nu vezi picior de lucrător…vă bateți joc de cetățenii Bacăului domnule primar …nu putem folosi trotuarele pentru că sau luat dalele și ne rupem picioarele în găurile făcute…

    1. G
      Gabriel
      3 mai 2023, 18:02 răspuns pentru @Marius
      0

      Tind că începerea lucrărilor şi lăsarea lor baltă se cam cheamă spălare de bani. Cît despre potenţiala rupere a picioarelor pietonilor, mă tare tem că se vor fi înţeles cu cei de la ortopedie să-şi împartă cîştigurile între ei; adică, acele cîştiguri rezultate din spitalizarea acelora dintre pietoni ce se vor fi ales sau se vor alege cu fracturi, entorse sau luxaţii de pe urma stricăciunii aduse trotuarelor, şi aşa vai de mama lor chiar şi pînă la începerea acestor lucrări făcute în batjocoră. Cine mai ştie…?

  8. E
    Emil
    30 aprilie 2023, 03:35
    0

    Primarul inteligent sa ne spună din timp unde muta întreg liceul Vasile Alecsandri ? Pt ca se aude in rândul elevilor ca va fi mutat in fostul liceu Letea sau Mangeron pentru marea renovare ce va începe la 1 Septembrie. Doamna directoare ii face cartile cu riscul de a pierde clasele de gimnaziu

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.