Preț de cîteva săptămîni, băcăuanii care vor avea nevoie de un act eliberat de Primăria Bacău vor trebui să facă un ocol în jurul clădirii pentru a intra în instituție. Pînă la finalizarea lucrărilor de extindere a spațiului ocupat în prezent de Primărie, accesul publicului în imobil va fi permis doar prin intrarea din spatele clădirii. După finalizarea acestor lucrări, spațiul actual al Primăriei va fi mai mare cu 50 de metri pătrați. În noul birou ce se construiește acum la parterul instituției va funcționa un birou de consiliere pentru cetățeni. Cheltuielile legate de construirea acestui sediu sînt finanțate din fonduri Phare. Administrația publică locală dorește astfel ca toate persoanele care au nelămuriri legate de sănătate, asigurări sociale, asistență socială, raporturi de muncă, protecția consumatorului, impozite și taxe, regimuri de proprietăți, învățămînt, procedură notarială, protecția copilului, servicii publice, precum și drepturi și obligații civile să găsească informații la cei șapte consilieri specializați care vor activa în cadrul acestui birou. Pînă acum, în țară, astfel de servicii de consultanță mai sînt asigurate de alte 11 primării. (E.S.)
Primăria Bacău se extinde
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.