~2 min lectură 2 comentarii

Primăria Buhoci, amendată cu 50.000 lei de Garda de Mediu Bacău pentru depozitarea ilegală de deșeuri în aria protejată a Siretului Mijlociu

Andra Juverdeanu

Comisarii Gărzii de Mediu Bacău a făcut, recent, mai multe verificări pe raza comunei Buhoci, în urma cărora au identificat depozitări masive de deșeuri chiar pe malul stâng al râului Siret, la o distanță de doar câțiva metri de luciul apei.

Potrivit Gărzii de Mediu, situația este cu atât mai gravă cu cât perimetrul afectat se suprapune cu aria naturală protejată de interes comunitar ROSCI0434 Siretul Mijlociu.

Administrația locală, exemplu prost pentru localnici

Administrația publică locală a ales să depoziteze „temporar” în această zonă cantități semnificative de deșeuri rezultate din decopertări asfaltice și lucrări de infrastructură (sute de metri cubi de beton și pământ).

„Din păcate, această acțiune a creat un efect de domino. Văzând exemplul autorităților, unii cetățeni au transformat rapid malul râului într-o adevărată groapă de gunoi necontrolată, aruncând la rândul lor deșeuri vegetale, plastice și resturi menajere pe o suprafață foarte întinsă”, spun cei de la Garda de Mediu Bacău.

Pentru nerespectarea regimului deșeurilor, administrația locală în cauză a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 50.000 de lei.

S-au impus măsuri stricte și imediate de salubrizare a întregii suprafețe afectate și predarea deșeurilor către operatori autorizați.

„Scopul acțiunilor noastre nu este denigrarea instituțiilor publice, ci restabilirea stării de normalitate și protejarea patrimoniului natural. Administrația locală are datoria de a fi un exemplu de bune practici pentru comunitate. Natura și malurile apelor nu pot fi considerate, sub nicio formă, soluții de compromis pentru managementul deșeurilor!”, transmite Garda de Mediu Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Ion
    7 aprilie 2026, 18:31
    0

    Ii doare undeva pe cei de la Primaria Buhoci atata timp cat amenzile vor fi suportate tot de cetateni. Daca amenda venea nominal pe numele primarului atunci treaba era alta si sigur nu zaceau aruncate sau abandonate astfel de gunoaie si deseuri.

  2. c
    cosmina
    9 aprilie 2026, 06:59
    0

    Dar lui ABASIRET si SGA Bacau le este jena sa dea sanctiuni ! Sau sunt bara – bara cu hotii de balast !!????

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.