în cursul dimineții de ieri, primăria moineșteană a intervenit pentru a face față primelor rigori ale iernii. Pentru deszăpezire în zona centrală și în cartierul Lucăcești-blocuri s-a folosit un tractor înzestrat cu lamă, iar un altul prevăzut cu remorcă a fost utilizat împrăștierea materialului antiderapant. De asemenea, 75 de persoane, dintre care 50 de angajați ai primăriei și 25 de salariați de la Societatea „Prest Serv” din localitate, acționau sau erau pregătiți să acționeze cu lopeți pentru a degaja zăpada. Probleme au apărut în unele cartiere datorită intensificărilor de vînt ce au condus la formarea unor suluri de zăpadă pe unele străzi unde nu se putea interveni datorită gabaritului utilajelor de deszăpezire. „Accesul la punctele de lucru și instalațiile petroliere din zonă nu a fost perturbat în mod deosebit, astfel că activitatea specifică nu a avut de suferit. La aceasta a contribuit, acolo unde a fost nevoie, utilajele de deszăpezire ale celor trei schele petroliere, respectiv Zemeș, Modârzău și Moinești. Chiar dacă vîntul a suflat mai tare, din fericire nu s-au consemnat întreruperi ale furnizării curentului electric care să împieteze fluxul tehnologic”, ne-a declarat Roxana Lazăr, purtător de cuvînt la Petrom-Sucursala Moinești. în schimb, la Comănești, pentru a degaja carosabilul de zăpadă, administrația locală a folosit un utilaj cu lamă și 20 de angajați ai primăriei. în plus, s-au utilizat două tractoare prevăzute cu remorcă și un autocamion pentru împrăștierea materialului antiderapant, atît în centrul localității, cît și în toate cele 11 cartiere ale orașului. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.