Ștefan POPA
Primarii din județul nostru au fost instruiți ieri pentru situații de calamitate. În vederea pregătirii și îmbunătățirii capacității de răspuns în situații de urgență generate de inundații ce s-ar putea produce în perioada primăvară-vară 2013, precum și pentru o mai bună înțelegere a prevederilor noilor manuale ale primarului și ale prefectului pentru managementul situațiilor de urgență în caz de inundații și secetă hidrologică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Bacău și Administrația Bazinală de Apă „Siret” i-a convocat pe primari la sala de ședințe a Direcției pentru Agricultură Bacău, în cadrul programului de instruire desfășurat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.
Primarii prezenți s-au întâlnit cu Ionuț Ciprian Iuga, secretar de stat la Ministerul Mediului, și au discutat aspecte legate de finanțarea proiectelor naționale de îmbunătățire a sistemului de gestionare a situațiilor generate de fenomene hidrometeorologice, în special pentru lucrările aflate în faze avansate de execuție, în procent de 50 și chiar 80%. La eveniment au participat și Simona Olimpia Negru, director al Direcției Managementului Riscului la Inundații, și Vasile Pintilie, director general al Administrației Naționale „Apele Române”, care au clarificat procedurile de intervenție. Alături de aceștia au fost prezenți prefectul Claudiu Șerban și președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, precum și Emil Vamanu, directorul Administrației Bazinale de Apă „Siret”, Eugen Spătaru, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, și generalul Mihai Simionescu, inspector general al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bacău. Instruirea a pus accent pe activitatea de prevenție și organizare care, prin faptul că implică toți factorii interesați, va conduce la diminuarea costurilor prin reducerea la minim a riscurilor, cu cobeneficii legate de dezvoltare economică, bunuri, infrastructură, ecosisteme și sănătate umană, dar și pe procedurile strict a fi urmate de primari pentru asigurarea eficienței și promptitudine în intervenții.
Lasă un răspuns