Primarii mai multor orașe și comune băcăuane s-au declarat îngrijorați după ce ieri s-au alocat fonduri de la Guvern pentru localitățile afectate de inundații.
Primarul din Slănic Moldova, liberalul Gheorghe Baciu, a declarat pentru Mediafax că este îngrijorat din cauza faptului că banii de la Guvernul României sunt insuficienți pentru acoperirea pagubelor produse de inundații, în condiţiile în care acestea au fost evaluate la 2,5 milioane de lei, iar Guvernul a alocat doar 364.000 de lei. Aceeași situație și în localități precum Moinești, Ardeoani sau Măgirești.
Președintele PNL Ionel Palăr a ieșit ieri în conferință de presă și a declarat că s-au alocat fonduri de la Guvern pe criterii politice. „Nu vreau să minimalizez dezastrele din alte comunități, dar această alocare este o pedeapsă pentru că unii primari au ales să fie verticali și au rămas în slujba cetățenilor”, a declarat deputatul Ionel Palăr.
“Toate fondurile solicitate Guvernului vor veni în județ”
Conducerea Prefecturii Bacău a declarat că primarii, la fel ca politicienii opoziției, nu s-au informat corect. Astfel, banii vor veni în tranșe, iar o parte dintre fonduri vor veni direct către oamenii a căror locuințe au fost afectate. De asemenea, alți bani vor veni din Fondul de Solidaritate al UE.
“În primă fază au fost alocați bani pentru infrastructura rutieră, urmând ca ulterior să fie alocați ceilalți bani. De asemenea, au fost alocați bani direct către cetățeni, prin Ministerul Muncii, care vor ajunge la oameni. Anchetele sociale au fost trimise către Guvern, iar banii vor veni în curând. Aici mai adăugăm și construcțiile modulare, care au fost distribuite în Slănic Moldova și Moinești”, a declarat Marcicica Coșa, prefectul județului Bacău, care a mai atras atenția că toate fondurile solicitate guvernului vor ajunge în Bacău.
Obiectivele afectate, cu finanțare prin PNDL, nu vor primi bani
Maricica Coșa a mai dorit să menționeze că au existat mai multe solicitări de fonduri de la Guvern, pentru obiective de infrastructură care deja sunt prinse în programul PNLD, iar acestea nu vor mai primi fonduri, deoarece nu se pot finanța legal de două ori.
Denis a zis
JOS CIUMA ROŞIE!
Vicu a zis
Normal ca primarii sunt speriati, sunt speriati ca nu o sa aiba unde sa bage mainile pana la gat in fonduri, ca raman neamurile primarului si functionarii din primarii fara boltari si ciment pentru vile, ca nu isi schimba frigiderele si televizoare cu altele noi si multe alte bunuri date pe spranceana de la primarie. Si cand au fost in Margineni inundatiile acum cativa ani, cati paleti cu saci de ciment primiti de la guvern nu au ajuns de vanzare prin firma de constructii a unui consilier local si alte smenuri, e greu sa crezi ca nu mai pot primarii de grija locuitorilor, pe raul Trebes de ce nu s-au mai continuat amenjarea si indiguirea raului? Te mananca balaurii pe marginea raului, asta in afara de mormanele de gunoaie si dejectiile de la wc deversate de cei care au raul in spatele gradinii.
Andra a zis
Ce localitati vor primi bani? Aveti o evidenta?