~1 min lectură 3 comentarii

Primarul Cosmin Necula anunță când încep lucrările la rezerva de apă a Bacăului

Florin Popescu

rezerva de apa primaria bacau
Primarul Cosmin Necula a convocat, joi, grupul de lucru pentru implementarea proiectului Rezervei de apă a municipiului Bacău, în contextul finalizării proiectării acestei investiții.

După ce vor fi obținute avizele de specialitate, proiectul va merge la Consiliul Județean, în vederea obținerii autorizației de construire.

„Am primit asigurări din partea proiectanților și constructorului că la mijlocul lunii martie toate aceste demersuri vor fi concretizate, iar lucrarea propriu-zisă poate să înceapă”, a anunțat primarul Bacăului.

„Am impus asocierii de firme care va executa lucrarea ca Rezerva de apă să fie terminată până în această toamnă, mersul proiectului urmând a fi monitorizat constant în cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Primăriei Bacău”, a mai spus primarul Cosmin Necula.

Valoarea estimată a proiectului este de peste 19 milioane de lei, fără TVA. Fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2, și de la bugetul local. Rezerva de apă trebuie să asigure independenţa sistemului de apă din municipiul Bacău, în cazul unor avarii la aducțiunea de la Valea Uzului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bogdan
    14 februarie 2019, 13:18
    0

    Ce specialisti are Primaria pentru a receptiona proiectul Rezervei de apa?Cine face parte din aceasta comisie de specialisti? Vom pati la fel ca atunci cand a fost receptionat proiectul reabilitarii insulei de agrement.

  2. n
    noaptea ca hotii
    14 februarie 2019, 19:11
    0

    Cu alte cuvinte de la ultima avarie nu s-a facut nimic. „De acum vom obtine avizele”, „proiectul va merge la CJ” bla bla bla
    Mai bine nu ieseati cu aceste declaratii dle Mocheta. Sau mai bine tineati sedinta pe intuneric.

  3. s
    silviu a.
    15 februarie 2019, 05:48
    0

    m-ai bine ar atârna pe pereti tablouri cu gropile din asfalt,cu mormanele de gunoi din cartiere,cu troturele vesnic brăzdate de santuri si tevi de cârpit,cu stadionul in paragină,cu moldova hotel de lux pentru boschetari,cu cimitirul numit insula de agrement ,cu statuia lui ștefan care stă să cadă,cu teatrul bacovia vesnic acoperit in giulgiu,cu spatiile verzi inundate si neamenajate,etc,samd.
    ăsta e bacăul contemporan în care ne târâim destinele.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.