– DNA: „În cursul anului 2012, Țurcan Ionel, în calitate de primar al comunei Horgești, județul Bacău, a pretins și primit suma de 60.000 lei de la Viscreanu Ion Cristian, administrator al SC Comnef SRL Bacău”
Cătălina CHIFU
Dosarul în care sunt cercetați primarul din Horgești, Ionel Țurcan, și administratorul Comnef, Ion Cristian Viscreanu, a fost preluat de Direcția Națională Anticorupție. Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Bacău al DNA au început urmărirea penală față de cei doi, acuzați de o nouă infracțiune – luare, respectiv dare de mită. Ionel Țurcan este cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată și instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Ion Cristian Viscreanu, administrator al SC Comnef – firmă în contul căreia au fost virați din bugetul primăriei 218.216 lei, pentru o lucrare contractată dar neexecutată – este anchetat pentru dare de mită, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
„În Ordonanța întocmită de procurori s-a stabilit că, în cursul anului 2012, Țurcan Ionel, în calitate de primar al comunei Horgești, județul Bacău, a pretins și primit suma de 60.000 lei de la Viscreanu Ion Cristian, administrator al SC Comnef SRL Bacău, pentru a întocmi în fals mai multe înscrisuri care să ateste nereal încheierea și executarea unui contract de lucrări, care în realitate nu a fost executat”, se arată într-un comunicat trimis de DNA. Cei doi au fost arestați preventiv, luna trecută, și eliberați ulterior la recurs, fiind judecați în stare de libertate.
„Nu este adevărat că am dat mită. Și în declarațiile date la Parchet am spus că nu e vorba de așa ceva. Sunt doar presupuneri, nu știu dacă s-a făcut vreo sesizare și de către cine”, ne-a declarat Cristian Viscreanu.
Întrebat dacă a pretins și luat mită, primarul din Horgești ne-a spus reticent: „Nu știu nimic. Întrebați-l pe domnul avocat. Liviu Ghioc este avocatul meu.” Apărătorul lui Ionel Țurcan este aproape sigur că dosarul în care sunt cercetați cei doi se va întoarce la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, iar noile infracțiuni nu se vor confirma. „Parchetul a trimis dosarul la DNA pentru verificarea unor suspiciuni de corupție care nu există. Nu sunt probe. Probabil că e o sesizare de la vreun consilier local, un adversar politic și nu are nicio valoare. DNA trebuie să verifice, nu au de ales, sunt obligați. Dar dosarul se va întoarce înapoi la Parchet, cu siguranță”, ne-a declarat avocatul Liviu Ghioc.
Lasă un răspuns