Mircea Geoana, presedintele PSD, a fost informat de atitudinea subalternului sau politic de la Onesti, primarul social-democrat Emil Lemnaru, care a interzis desfasurarea unei conferinte publice si lansarea unei carti pe tema biocipurilor si a pasapoartelor biometrice. Scandalul de la Onesti i-a fost adus la cunostinta lui Mircea Geoana prin intermediul unei scrisori deschise semnate de Agentia de Monitorizare a Presei (AMP), care il acuza pe primarul Emil Lemnaru ca, prin interzicerea conferintei, a incalcat dreptul la libera exprimare si informare. In document, AMP arata ca ONG-ul care a organizat manifestarea a platit aproape 11 milioane de lei vechi pentru inchirerea aulei din biblioteca onesteana, dar primarul a interzis desfasurarea conferintei, cu doar doua ore inainte de inceperea acesteia. Mai mult, participantii au optat ca manifestarea sa se desfasoare in parcul orasului, dar primarul si-a trimis si acolo agentii de paza, care au incercat sa disperseze multimea. Oamenii s-au plins ca li se incalca drepturile si ca primarul a comis un mare abuz, motiv pentru care s-au adresat si Agentiei pentru Monitorizarea Presei, institutie care a cerut masuri imediate de la Mircea Geoana. „Domnule presedinte, la fel ca si in cazuri anterioare care au implicat membri importanti ai Partidului Social Democrat, va solicitam sa ii reamintiti primarului Lemnaru ca gestul sau este profund nedemocratic – se arata in scrisoarea deschisa a AMP. Autoritatile statului, demnitarii publici si politicienii trebuie sa invete sa tolereze si ideile cu care nu sint de acord, idei care pot sa ii ofenseze sau socheze. Pluralismul opiniilor si dezbaterea libera a ideilor sint fundamente ale societatii democratice. Opiniile trebuie combatute prin opinii, nu prin cenzura si abuz in serviciu”. Scrisoarea adresata lui Mircea Geoana precizeaza si motivatia folosita de primarul Emil Lemnaru, respectiv faptul ca volumul care urma sa fie lansat la biblioteca din Onesti ar fi fost pornografic, legionar sau nazist, fapt infirmat categoric de organizatorii manifestarii, care au precizat ca este vorba despre combaterea folosirii biocipurilor si ca aceeasi conferinta s-a desfasurat, fara probleme, si in Bacau, in luna iunie, la Casa de Cultura. (George MARTIN)
George a zis
Magaria si pornografia nu au ce cauta in biblioteca.Mergeti pe perchiu!