~3 min lectură 10 comentarii

Primarul Viziteu propune creșterea mai multor taxe locale pentru anul viitor. Unele majorări depășesc 50 la sută

Gabi MIHAI

Proiectul privind taxele locale pentru anul 2023, altele decât cele prevăzute în Codul Fiscal, a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Bacău. Deși în expunerea de motive primarul Viziteu susține că acestea rămân la nivelul anului 2022 și cresc doar cu inflația, în realitate, în cadrul proiectului depus există creșteri de peste 50 de procente la unele taxe locale.

FOTO: arhivă

Proiectul privind taxele locale, altele decât cele prevăzute de Codul Fiscal, poate fi consultat AICI (click pe link). În proiect nu sunt trecute și taxele aflate în vigoare, pentru a putea fi comparate, însă puteți accesa actualele taxe în hotărârea de Consiliu Local de acum un an, de AICI (click pe link)

În proiectul supus dezbaterii publice, primarul Lucian Stanciu-Viziteu susține, chiar în expunerea de motive, că taxele nu vor crește.

„Rezumând, vă putem informa că nivelul taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decat cele reglementate prin Legea nr. 227/ 2015 – privind Codul fiscal, a fost menținut la valoarea celor de anul anterior, dar a fost aplicat indicele de inflație stabilit de către Institutul Național de Statistică”, arată primarul în preambulul proiectului.

Nivelul taxelor propuse îl contrazice însă. De exemplu, taxa de acces teren de fotbal pentru Baza Lucrețiu Avram este acum de 118 lei/oră, iar pentru 2023 propunerea este de 160 de lei/oră. O creștere mult peste indicele de inflație. La fel, pentru închirierea terenului la Baza Letea, de la 139 lei/oră nivelul actual, este propusă o creștere la 187 lei/oră.

Elevii sunt taxați de actuala administrație

Se pare că administrația Viziteu are ceva de împărțit cu elevii din Bacău. După episodul de anul trecut, când a refuzat să plătească integral bursele școlare, primarul Bacăului pregătește creșteri de taxe care îi vizează pe cei tineri.

O majorare substanțială este la Teatrul de Vară, unde crește taxa de închiriere pentru balurile bobocilor, de la 1600 de lei la 2500 de lei. O creștere de peste 50% pentru elevi, în timp ce taxa de închiriere pentru spectacole sau concerte, de pe urma cărora agenții comerciali fac bani, nu se modifică deloc, nici măcar cu rata inflației.

Prețuri cresc și la Teatrul municipal, tot pentru cei mici, acolo unde biletul pentru preșcolari, elevi sau stundenți este majorat cu 50%. De la 10 lei la 15 lei. În schimb, pentru adulți rămâne la fel. Amintim aici și faptul că Legea Educației stipulează faptul că elevii beneficiază de minimum 75% reducere la prețul biletului.

Totodată, tariful pentru copii de la Ștrandul Letea, deși nefuncțional încă, crește cu 50%, de la 6 la 9 lei.

Iar acestea sunt doar câteva exemple. Proiectul se află în dezbatere publică, urmând să fie supus votului în Consiliul Local, acolo unde, deja, liberalii au anunțat că se opun oricărei majorări de taxe și impozite pentru anul următor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. #
    #vizitiu-brailean
    8 decembrie 2022, 18:34
    0

    Daca nu eram lamuriti cu acest #, uite inca o dovada….

  2. J
    Jean
    8 decembrie 2022, 21:35
    0

    Domnu primar se bazează, cum mulți alți politicieni o fac de 30 de ani încoace, pe faptul că omul de rând nu știe unde să meargă să se documenteze sau nu are timp să facă asta. Câți oameni cunoașteți care chiar stau sa compare taxele curente cu cele propuse?! (Recunosc că nici eu nu o fac) uite așa nenea ăsta spune una, cei care nu citesc il aplaudă și rezultatul va fi revolta tuturor sau plângerile alea că „îți iau pielea de pe tine”.

  3. v
    veteranul
    9 decembrie 2022, 02:31
    0

    au ramas fara bani de demolat garaje si este in pericol principalul si unicul proiect al acestei administratii.

  4. c
    contribuabil local
    9 decembrie 2022, 07:53
    0

    serios,ca sa ce?!…sa va mai cumparati niste masini,sa va plimbati de colo colo prin oras in interes personal pe banii cetatenilor,sa mai mariti niste salarii,sa mai angajati niste neamuri?

    1. a
      andrei
      9 decembrie 2022, 08:10 răspuns pentru @contribuabil local
      0

      au aparut niste modele noi de laptopuri si telefoane apple :)))))) cum era in campania electorala prosteala cu scaderea taxelor? apia daca ati votat parcari plutitoare asa va trebuie.

  5. g
    gigi
    9 decembrie 2022, 08:12
    0

    pai astia de la usr oricum au boala pe copii batrani si bolnavi. cine e afectat de maririle astea? elevii si copii mici. nu va era clar?

  6. A
    Adi
    9 decembrie 2022, 08:39
    0

    Domnul primar sa ia in considerare ca salariile au crescut maxim 25 % in ultimii 5 ani si preturile la alimente si energie au crescut cu macar 100%
    Daca ‘nealui nu stie ….primaria mai are o gramada de spatii comerciale si terenuri date in chirie si „arenda”.
    Primaria nu trebuie sa traiasca doar de pe urma impozitelor le platesc fraierii de bacauani

  7. D
    Dorina
    9 decembrie 2022, 12:32
    0

    Eu nu inteleg ce e cu cresterile astea de taxe. La noi in Canada platesti odata pe an si gata. Dece trebuie sa fie altfel in Bacau ???
    Daca e vorba de o investitie, de exemplu parcare plutitoare, sa se imprumute dela banca. Nici eu nu sunt de acord cu taxe crescute, ca dupa ele cresc toate, metroul, gas, mancarea chinezeasca etc

  8. H
    Haustria
    9 decembrie 2022, 13:08
    0

    Crestem taxele sa facem ce? Sa-i mai dam lui Intuneric si Gavriliu sa mai f….niste bani?Ati demolat 100 de garaje si gata? Ati plantat tubulatura si ati lasat orasul plin de noroi.Chiar nu vedeti ca nu mai avem pe unde sa mergem?

  9. D
    Dana
    10 decembrie 2022, 05:42
    0

    Trebuie să facă și el ceva, nu-i așa? Doar la atât se pare că se pricepe!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.