~3 min lectură 1 comentariu

Primarul Viziteu (USR) vrea să scape de viceprimarul Miroșeanu (PNL). Vezi ce șanse are ca să obțină demiterea, în Consiliul Local Bacău!

Florin Popescu

Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR) vrea să obțină demiterea viceprimarului liberal, Liviu Miroșeanu. Inițiativa edilului are nevoie de minimum două treimi dintre voturile consilierilor locali.

Dacă va veni în Consiliul Local cu propunerea demiterii viceprimarului Miroșeanu, Viziteu va trebui să aibă asigurate 16 voturi, respectiv două treimi din totalul consilierilor. Cele 23 de mandate de consilier local sunt deținute de PNL (5), USR (4), Alianța Social-Umanistă (4), Pro România (4), PER (3), PMP (2) și un independent.

Potrivit unor surse din Primăria Bacău, Viziteu l-ar prefera pe Gheorghe Huluță (Pro România) drept înlocuitor al viceprimarului Liviu Miroșeanu. În trecut, tot cu un ales de la Pro România, dar Eusebiu Diaconu, a intenționat să-l înlocuiască și pe viceprimarul Cristian Ghingheș (USR), însă Viziteu nu a mai făcut propunerea în Consiliul Local, deoarece a fost avertizat că nu va obține voturile necesare.

Ce spun partidele?

Primarul Viziteu are șanse mici să adune cele 16 voturi necesare ca să scape de actualul său aliat. Liderii politici contactați de Ziarul de Bacău nu doresc să susțină schimbarea dorită de edil și cer ca actuala conducere a Primăriei Bacău să-și ducă mandatul până la capăt.

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău: „Cârdășia USR-PNL, care «aniversează» 3 ani dezastruoși la conducerea Primăriei trebuie să-și ducă până la capăt tot ceea ce au promis: trenuleț urban, parcări plutitoare, stadioane de peste 100 de milioane de euro, așa zisa revoluție fiscală promisă în 2020. Au venit împreună, trebuie să plece împreună, nu pe rând, eliberând municipiul Bacău de cea mai slabă administrație din istoria sa. Partidul Social Democrat nu va participa la răfuieli între găștile din PNL sau USR!”.

Cosmin Necula, președintele Pro România Bacău: „Noi nu suntem interesați de postul de viceprimar, în actuala conjuctură. Voturile consilierilor Pro România s-au dat până acum strict în interesul comunității. Lăsăm actuala echipă din fruntea Primăriei Bacău să confirme, dacă e cazul, cât e de bună!”

Cristian Ghingheș, viceprimar USR: „Primarul ar trebui să termine cu răfuielile de genul ăsta, să își înăbușească orgoliul și să lucreze cu noi, ambii viceprimari, astfel încât să oferim băcăuanilor serviciile și proiectele publice de care au nevoie. Eu sunt în continuare expulzat la marginea orașului, în timp ce în primărie e haos, cum de altfel se vede în tot orașul”.

Viziteu: „Nu comentez”

Contactat de Ziarul de Bacău, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, președintele USR Bacău, nu a dorit să comenteze informațiile, dar nici nu le-a negat. „Principala mea preocupare în prezent este modernizarea orașului și, după cum se vede, avem foarte mult de treabă. Nu comentez informații venite «pe surse»”, a transmis primarul.

La alegerile din 2020, Lucian Daniel Stanciu Viziteu a candidat din partea unei alianțe formate din USR, PLUS și PNL Bacău. După ce a câștigat alegerile, Viziteu s-a aliat și cu Pro România.

Viceprimarul Liviu Miroșeanu, președintele municipalei PNL Bacău, nu a dorit să comenteze.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    veteranul
    25 mai 2023, 05:43
    0

    avem un primar combinator. Din pacate pentru el, combinatiile nu-i prea reusesc, motiv de bucurie pentru majoritatea bacauanilor, exceptie facand un grup razlet de suporteri, colegi de partid, parteneri de barbut, neamuri si clienti ai spitalelor de psihiatrie. In ceea ce priveste modernizarea orasului, cred ca stradaniile lui lui dau roade. Il va moderniza pana nu va ramane nimic din el.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.