~5 min lectură 12 comentarii

Primarul Viziteu vrea să împrumute alte 55 de milioane de euro! Bacăul ar deveni dator pe 25 de ani cu 125 de milioane de euro – UPDATE

Gabi MIHAI

UPDATE: Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a retras proiectul de pe Ordinea de zi a ședinței, urmând să revină la următoarea întâlnire a aleșilor.

Primăria Bacău pregătește un nou pas spre adâncirea datoriei publice locale: încă 55 de milioane de euro credit extern, pe lângă împrumuturile deja contractate de administrația Stanciu-Viziteu, care însumează peste 70 de milioane de euro. Asta ar duce datoria municipiului la 125 de milioane de euro, pe 25 de ani. Proiectul a fost transmis consilierilor locali de primarul Viziteu joi seară, cu mai puțin de 24 de ore înaintea ședinței de CL, fără nicio consultare și nicio dezbatere.

Documentele oficiale analizate arată că municipalitatea intenționează să majoreze creditul contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) de la 26,3 milioane euro la 81,3 milioane euro, adică o creștere de peste trei ori a datoriei externe asumate prin HCL nr. 179/2023. 

În expunerea de motive, administrația locală invocă „nevoia de lichiditate”, „costurile avantajoase” și „parteneriatul cu BDCE”, fără a prezenta însă clar o analiză a impactului asupra bugetului, într-un context în care orașul este deja angajat în rate până în 2049 pentru creditele luate până acum.

Lista noilor investiții împinse pe datorie: peste 425 milioane lei

Primăria propune introducerea a încă 7 proiecte pentru care vor fi folosiți banii, care împing nota de plată la 425,1 milioane lei (aprox. 85 milioane euro). Printre acestea se numără:

modernizări la Școala „A.I. Cuza” – aprox. 15,7 milioane euro (alocare estimată 9 milioane euro),
modernizări la Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” – aprox. 17,2 milioane euro (alocare estimată 12,5 milioane euro),
renovarea Colegiului „Ferdinand I” – aprox. 17,9 milioane euro (alocare estimată 7,7 milioane euro),
modernizarea Parcului Gherăiești – aprox. 8,2 milioane euro (alocare estimată 3,3 milioane euro),
reabilitarea ansamblului Hotel Central – Teatrul Bacovia – aprox. 19,2 milioane euro (alocare estimată 19 milioane euro),
amenajări la Școala „Mihai Drăgan” – aprox. 1,4 milioane euro (alocare estimată 1,3 milioane euro),
eficiență energetică la Școala „Alecu Russo” – aprox. 3,8 milioane euro (alocare estimată 2,2 milioane euro).

Aceste date apar integral în Anexa 3 din proiectul de modificare a HCL. 

Primăria susține că o parte dintre aceste investiții au fost deja depuse pentru finanțare prin Programul Regional 2021–2027, dar, cu toate acestea, cere creditul integral încă din 2026. Dacă proiectele ar primi finanțare europeană, orașul s-ar trezi oricum cu datoria contractată, iar utilizarea creditului ar depinde doar de voința executivului.

Vârful îndatorării: anul 2037 – cu 25,4% din veniturile proprii blocate pentru rate

Potrivit simulărilor interne incluse chiar în proiectul de hotărâre, adăugarea noului credit ridică impactul datoriei publice locale la un nivel record. În scenariul de maxim pesimist (dobândă fixă 5,1%), serviciul datoriei publice ajunge la un vârf în 2037, cu un grad de îndatorare de 25,4%. Dacă sunt excluse doar creditele pentru proiecte europene, datoria tot atinge 23,8%.

Cifrele sunt îngrijorătoare, mai ales deoarece plafonul legal este de 30%, iar Bacăul se apropie cu pași rapizi de această limită, fără a avea garanția atragerii fondurilor nerambursabile anunțate.

Împrumuturi pe încă 25 de ani: generațiile viitoare vor plăti nota

Documentele indică o maturitate de până la 25 de ani pentru fiecare tranșă din noul împrumut. Asta înseamnă că ultimii bani din creditul vizat acum pentru votare vor fi achitați în 2051–2053, în funcție de scenariul de tragere. 

Este un orizont de timp care depășește chiar și ciclurile investițiilor proiectate. Unele dintre ele – precum modernizarea unor școli – riscă să fie depășite moral cu mult înainte ca băcăuanii să termine de plătit datoria.

O administrație care împrumută agresiv, într-un oraș cu venituri modeste

Judecând după volumul împrumuturilor deja asumate și cele propuse acum, Bacăul riscă să își blocheze capacitatea de dezvoltare din următorii 20–25 de ani. În condițiile în care veniturile proprii ale orașului nu au crescut semnificativ, iar încasările la taxe și impozite sunt „sub necesar”, după cum a admis chiar primarul în alte declarații, împingerea orașului spre astfel de datorii pare o decizie hazardată.

O decizie politică majoră, care lasă Bacăul înglodat în datorii

Proiectul de HCL propus nu este doar o formalitate tehnică, ci o decizie politică majoră, cu consecințe financiare pe termen lung. Bacăul riscă să devină un oraș captiv unor datorii uriașe, contractate într-un ritm accelerat, pe baza unor promisiuni de proiecte care fie nu sunt finanțate european, fie nu au garanția implementării rapide.

În lipsa unei dezbateri publice reale, băcăuanii ar putea afla prea târziu că viitorul orașului lor a fost angajat pe zeci de ani pentru credite pe care nu ei le-au negociat, dar pe care tot ei vor fi obligați să le plătească.

Decizia privind creditul de 55 de milioane de euro va fi luată în ședința de vineri a Consiliului Local.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

12
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. s
    sava
    28 noiembrie 2025, 06:26
    0

    8 mil e euro pe parcul Gheraiesti ? Cred ca e o gluma proasta … in oras e plin de gropi și străzi neasfaltate șanțuri și popice peste tot … mizerie pe la ghenele de gunoi … ….cred ca la un moment dat cineva va trebui sa răspundă pentru administrarea defectuoasă a patrimoniului …

  2. #
    #orasusristesuat
    28 noiembrie 2025, 06:39
    0

    #sustin
    da nu mai bine imprumuta 125 ? prostovanii il vor vota asa din nou si data viitoare
    poate cu 125 sau de ce nu 250 vor avea de unde finanta parcarile plutitoare, stadionul de champions league, trenul comunal de mare viteza, rezerva de apa care se transforma in vin, piste trotinete suspendate, tot ce a promis in campanie si toate lucrurile cu care a prostit turma de votanti de asa ceva…platit ba daca va bateti joc de vot, platiti voi ba…din pacate pe langa dezorientatii astia care au adus ciuma asta pe capul orasului, suferim toti in mizeria asta de oras, fi-v-ar pasarala suspendata si parcarile plutitoare sa va fie…v-ati batut joc de oras si va bateti joc de noi…astia de ati votat asa ceva de doua ori demana cu adunatura asta de incompetenti…alte orase se dezvolta si arata frumos…voi ati ales usere…

  3. G
    Gogu
    28 noiembrie 2025, 06:54
    0

    Cred ca este o greșeală de redactare,sumele nu au cum sa fie in euro. Să dai 15,7 milioane de euro pentru modernizarea unei școli mi se pare aberant.

  4. v
    voicu
    28 noiembrie 2025, 07:18
    0

    Bai fratilor xxx asta nu poate fi oprit de PSD si PNL cu imprumuturile lui, care vor falimenta orasul ?? SRI ce face ?? de ce nu urmareste consilierii care s-ar preta la coruptie pentru a vota asemenea ineptii ??? DIICOT, DNA. se aude ceva de la Voi ??? S-au dormiti ca voua va este bine , nu dati socoteala la nimeni !!!! Trezirea !

    – comentariu cenzurat

  5. S
    Stan
    28 noiembrie 2025, 07:31
    0

    Iar se vor inflama spiritele pe aici.
    Ca ne omoara primarul, ca ne baga copii si nepoti in datorii etc.
    Cel mai important lucru care se uita este ca el propune CL iar ei vor putea sa dea un vot negativ.
    Vi se pare ca s-a intamplat ceva invers decat a vrut primarul in CL? NU !
    Oare de ce ?
    O vorba din batrani spune ca vinovat ( ca sa nu se simta cineva jignit) nu este cel care cere ci cel care da !!

  6. S
    SEPTEP
    28 noiembrie 2025, 07:54
    0

    Ia 110 milioane de euro.Te rog frumos.Ia ia…

  7. n
    next
    28 noiembrie 2025, 08:14
    0

    Pentru reabilitarea și modernizarea clădirilor de patrimoniu care adăpostesc colegiile naționale „Ferdinand I” și Pedagogic „Ștefan cel Mare”, respectiv Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” consider că mai întâi trebuie avut în vedere obținerea de fonduri prin hotărâre de guvern și diferența să fie suportată de municipalitate. În anii trecuți au fost efectuate anumite lucrări de reabilitare atât la Corpul A al Școlii „Al. I. Cuza” cât și la colegiile naționale „Ferdinand I” și Pedagogic „Ștefan cel Mare”
    Pentru o bună administrare și transparență decizională în administrația publică se impune primarul să prezinte o situație clară cu privire la gradul de îndatorare a municipiului pe tipuri de finanțări împrumuturi, emiterea de obligațiuni municipale, sumele obținute , finanțatorul dobanzile anuale , data obținerii finanțării și data scadentă.

  8. D
    Doru
    28 noiembrie 2025, 08:48
    0

    Aveam așteptări … dar din păcate orașul nu se schimbă în bine… din ce în ce mai aglomerat din cauza unor proiecte fără cap… străzi sparte … clădiri lăsate în paragină cu duiumul … și se iau împrumuturi … oare se uită ca Primăria nu are în prezent sediu ?

  9. C
    Cristi
    28 noiembrie 2025, 10:24
    0

    Da. Ca sa si asigure iar scaunul de primar.
    Pt asta e imprumutul.
    Atat ne costa ciufulitulnasta pervers si mincinos.

  10. D
    Diana
    29 noiembrie 2025, 19:51
    0

    Oricum multi dintre noi ne vom muta din grajdul asta de oras cat mai curand,Sa plateasca „beneficiarii” acestor proiecte.

  11. I
    Ionel
    30 noiembrie 2025, 05:27
    0

    Vin sărbătorile, vin sărbătorile, vin comisioanele ! Cat o fi comisionul la valoarea asta a împrumutului?

  12. D
    De la Viziteu program, Sa luam aminte!
    30 noiembrie 2025, 14:41
    0

    Prioritatea strategiei mele de dezvoltare a orașului Bacău este dezvoltarea economică. Sunt un om care provine din mediul privat și care știe cât de importantă este predictibilitatea economică pentru funcționarea unei comunități. În acești aproape 4 ani de administrație PSD, orașul nostru a devenit o ruină. La propriu.

    ¨Pentru a redresa această situație, am decis să candidez la Primăria municipiului Bacău cu obiectivul principal de a relansa motoarele economiei băcăuane. Mi-am propus ca în mandatul meu băcăuanii să prospere și să se bucure de rezultatul muncii lor acasă la ei.
    Avem nevoie de transparentizare și debirocratizare și asta voi face din prima săptămână a mandatului meu. Pentru ca cetățenii să aibă un control real asupra banilor lor este nevoie de deschidere totală¨.
    Pentru a vă asigura de acest lucru voi implementa, în cadrul Primăriei cât și în toate instituțiile din subordinea Primăriei, sistemul de management anti-coruptie ISO 37001.Acest standard international de management, o premiera pentru municipiul Bacău, include cele mai bune practice mondiale in domeniu si asigură reducerea drastică a riscului de apariție a actelor de corupție în Primărie, la orice nivel de responsabilitate. Prin certificarea la acest standard nu doar că vom elimina corupția dar vom asigura toți partenerii implicați în dezvoltarea comunității, investitori, angajați, cetățeni și până la societatea civilă, de faptul că Primaria Bacău este un partener de încredere și previzibil care își respectă angajamentelor luate în fața cetățenilor.¨

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.