~4 min lectură 13 comentarii

Primarul Viziteu vrea să introducă taxa de salubritate pe locuință, în loc de persoană, din 2024. Avocatul poporului susține că modul de taxare este discriminatoriu și inechitabil

Gabi MIHAI

Proiectul privind taxa de salubritate pentru anul 2024 a fost pus în dezbatere publică, urmând să ajungă pe masa Consiliului Local în curând. Primarul Lucian Stanciu-Viziteu propune schimbarea modalității de taxare, începând de anul viitor. Astfel, taxa se va încasa pe locuință, indiferent de numărul de persoane care locuiesc în aceasta. Până acum taxa se încasa pe persoană.

Administrația Viziteu motivează decizia prin scăderea drastică a numărului de persoane care plătesc salubritatea, dar și prin faptul că din taxă se plătesc servicii precum dezinsecție sau deszăpezit, deci nu doar colectarea deșeurilor. Redăm mai jos motivarea din proiectul de hotărâre:

La persoane fizice, din informatiile obtinute din baza de date, se observa o continua scadere a numarului celor ce platesc taxa de salubritate. Aceasta situatie accentueaza o stare de inechitate, in primul rand, pentru ca prin taxa de salubrizare nu se asigura doar colectarea deseurilor (costurile acestea fiind de aprox 40%), din restul sumei platindu-se servicii de dezinsectie, dezinfectie, maturat,deszapezit, deratizare, stropit cai publice, etc. (60%). Colectarea taxei pe numarul de persoane a fost o conventie pentru a se acoperi costurile serviciilor prezentate anterior. Dar, se observa ca se creaza o inechitate intre cei care platesc si cei care nu platesc taxa, pe motiv ca nu ar locui in proprietatile pe care le detin. Dar locurile unde se afla locuintele rezidentiale beneficiaza de toate aceste servicii, ridicand sau macar conservand valoarea investitiei, a locuintei achizitionate.

Conform unei situatii din baza de date a ITL, s-a ajuns la un numar de 14.620 de locuinte in care nu locuieste nicio persoana, aproape 30.000 de locuinte in care locuieste (este declarata pentru plata taxei ) doar o persoana. De asemenea, avem in evidenta proprietari cu 7, 8 sau 10 apartamente unde nu este evidentiata decat o singura persoana la plata taxei de salubritate (pentru toate locuintele la un loc). Posibil ca in multe dintre aceste locuinte sa locuiasca chiriasi, evidenta pe care nu o putem controla…

Concret, Primăria Bacău vrea să instituie o taxă unică de 420 de lei pe locuință, indiferent de numărul de persoane care locuiesc, deși este clar că o persoană nu produce la fel de mult gunoi precum 4 sau 5. Practic, vor fi creșteri substanțiale la taxă pentru locuințele unde sunt declarate două persoane sau mai puțin. Pentru cei unde există mai multe persoane declarate, taxa va fi din ce în ce mai mică față de nivelul actual. De menționat este și că se propune o reducere de 50% pentru persoanele singure și cu venituri foarte mici. Este, practic, o încercare a Primăriei Bacău de a mări baza de plătitori. Mai jos, nivelul stabilit al taxelor.

„Inechitate și discriminare”

Avocatul poporului s-a confruntat acum câțiva ani cu o situație similară, chiar în județul Bacău, în comuna Dofteana. Acolo, municipalitatea a aplicat aceeași rețetă a taxării pe locuință. Avocatul Poporului a atacat HCL-ul din comună, susținând că este inechitabil și discriminatoriu.

„Aprobarea taxei de salubritate pe rol/ gospodărie, indiferent de numărul de persoane ce o compun, nu e conformă cu principiile taxării echitabile şi nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evidentă încălcarea acestor principii, din moment ce gospodăriile pot avea un număr diferit de persoane în compunere, iar cantitatea serviciului prestat este, prin urmare, diferită, în funcţie de numărul persoanelor ce compun respectivele gospodării”, susținea în 2018 Avocatul Poporului Bacău.

Proiectul va fi supus votului într-o ședință a Consiliului Local ulterioară, urmând ca majoritatea aleșilor să ia o decizie în acest sens, după dezbateri.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. e
    elena
    18 decembrie 2023, 06:32
    0

    tot ce face acest individ este justificat atacabil. ba nici o solutie buna corecta…nimic. apropo, mieuna primarul ca noi suntem de vina ca e traficul blocat in oras si sa mergem cu autobuzul. sa mearga el si cu prietenii lui din primaria cu autobuzul. are si tupeu, incompetentul.

  2. V
    Votantul
    18 decembrie 2023, 07:10
    0

    Domnul priceput la cifre concluzioneaza ca mai multa persoane produc aceiasi cantitate de gunoi ca 0 persoane.Mentalitate comunisto-securista dezvoltata prin bălțile Brailrei și perfecționata în Franța. Cei ce au locuință neocupate sunt bogați (chiaburi) și trebuie sa -i susțină pe cei ce stau mai mulți intr-o locuinta pentru bunastarea, prosperarea și realegerea primarului.
    PS. Deci Viziteu egal cu zero. Adică o nulitate.

  3. C
    Costel
    18 decembrie 2023, 07:54
    0

    Un laș notoriu.Totdeauna dă vina pe alții.Pușcăria e grea.Alții sunt de vină ,nu el.

  4. D
    Doru
    18 decembrie 2023, 08:30
    0

    Veniți și vedeți cum e amenajat punctul de colectare deșeuri de pe strada Letea 46-50, e pus pe o bandă a străzii și trotuarul din spate e blocat!

  5. e
    edi
    18 decembrie 2023, 09:08
    0

    sa nu uitati sa il votati si a doua oara. sa aiba timp sa termine orasul de tot…pardon, sa termine curcubeele de pe blocuri…ca altceva nu e in stare.b

  6. U
    Uratul
    18 decembrie 2023, 09:36
    0

    Să te mai voteze dracu!

  7. V
    VIVICA
    18 decembrie 2023, 12:58
    0

    Dacă dvs. credeți că vreunui”om”politic din lumea aceasta îi pasă de votanți(doar atât) vă înșelați!Un lucru nu înțelegem dacă nu-ți permiți să locuiești la bloc nu facem noi vecinii chetă să-ți plătim datoriile;nu faci copii în neștire ca să ții crească alții; ești bun de muncă dar primești ajutor social și pensie DE CE?

  8. I
    Ionica
    18 decembrie 2023, 14:34
    0

    E F bine! Trebuie ca fiecare proprietar să plătească curățenia.

    1. R
      Radu
      18 decembrie 2023, 19:27 răspuns pentru @Ionica
      0

      Asa si? Ce treaba are tâmpenia ăstuia cu ce spui matale? Ai votat USR Viziteu, nu?
      Cu de ăștia așa inteligenți ca matale a ajuns asta primar ca să își bată joc de noi și de oraș…Doamne ferește…da unde v-a găsit asta?! Vă potriviți de minune…useristii sunt o specie aparte…semănați toți între voi…

  9. R
    Relu
    18 decembrie 2023, 15:15
    0

    – De ce în administrația actuală a crescut inexplicabil de mult numărul autorizațiilor de parcare pentru invalizi și de ce pe panoul de avertizare nu apare și numărul autorizației pentru ca în virtutea transparenței fiecare locuitor al Bacăului să aibe acces la baza de date specifică a primăriei. Surprizele penale ar fi mari de tot dar cerem insistent afișarea numărului autorizației așa cum se făcea acum ceva ani în urmă.

  10. #
    #vizitiu-brailean
    18 decembrie 2023, 15:26
    0

    Asta ce viseaza noaptea, ziua da drumu’ pe gura… Sau iar i s-au activat unicornii si curcubeele in cap….

  11. A
    Anca Preda
    18 decembrie 2023, 23:29
    0

    Dar de ce sa plateasca cei care fac dovada ca nu locuiesc in tara, de exemplu, de ani de zile, taxa de salubritate? Adica acei romani alungati de nenorocitii din politica de dupa 1989, mafiotii din PSD, PNL, PDL, ALDE, PC, UNPR, USR, UDMR, care platesc in tarile unde sunt fugari sa plateasca si acasa! Daca nu sunt plecati mai mult de 6 luni sa fie verificati, prin verificari legale la asociatiile de locatari, la sefii de scara etc si sa fie pusi la plata. Daca sunt apartamente inchiriate sa fie cautati de ANAF, Politie proprietarii si sa fie pusi la plata. Daca nu ii pun pe chiriasi, ca iau la negru banii, sa plateasca cei care detin mai multe apartamente ca sa fie saturati ca sunt evazionisti . In tarile cu adevarat civilizate din Occident nu intra nimeni intr-o locuinta fara sa fie dat urgent in atentia tuturor autoritatilor. In schimb exista comune in care primarii si viceprimarii dac liste cu cetateni care sa fie pusi la plata si care nu. Totul pentru obtinerea voturilor. Caz concret? Intre Livezi si Poduri exista o astfel de mafie care acoperita de Camera de Conturi Bacau, baga bani din bugetul local pentru acoperirea gaurii de sute de mii de lei anual la plata gunoiului catre Romprest. Bani care sunt luati la ordinul stapanilor de consilierii locali aflati la ordin.

  12. D
    Dr
    19 decembrie 2023, 04:59
    0

    Doua întrebări doresc sa-i adresez dlui primar: 1. dacă în suma propusa pt a fi plătită se regăsește și udatul străzilor după ploile torențiale; 2. Dacă în aceeași suma se regăsește și udatul plantelor aflate în sensul giratoriu Aprodu Purice când sunt inregistrate temperaturi de un grad sau doua și astfel se creează o porțiune alunecoasa? Mulțumesc anticipat pentru răspunsul ce nu va veni niciodată!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.