„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.” Acesta este articolul nou din Legea 192/2018 care va duce la reducerea, în perioada următoare, a ajutoarelor sociale de care beneficiau și unele persoane bune de muncă, dar care refuzau din diverse motive posturile puse la dispoziție de Agenția de Muncă.
Cu noua prevedere, cei care refuză o dată, nu de trei ori ca până acum, un loc de muncă, nu vor mai beneficia de venitul minim garantat timp de un an de zile. Măsurile au intrat în vigoare și deja în unele comune din județul Bacău situația s-a mai schimbat.
„Chiar în ultima perioadă circa 80 de persoane s-au angajat la Agricola, la abator și la depozit. Acum, mai caută SSAB să angajeze. Sunt doritori de muncă și le pun la dispoziție transport, așa că mă aștept ca numărul asistaților să mai scadă”, spune primarul din Stănișești, Bogdan Popa, comună care se află pe locul al doilea în județ după numărul celor care iau venit minim garantat.
Și la Răchitoasa erau în luna iulie 332 de persoane cu VMG, însă câțiva și-au găsit de muncă: 10. Sunt puțini, spune primarul. „Este foarte dificil pentru că ne situăm la 60 de kilometri de toate localitățile mari, deci este aproape imposibil să găsești de muncă. Cred că vor mai rămâne în plată doar cei cu afecțiuni medicale. Toți respectă obligația de a veni la orele impuse de primărie”, spune edilul Valentin Manea. În cazul celor care nu pot munci din motive medicale, aceștia trebuie să prezinte un certificat de constatare a capacității de muncă. Acesta se obține de la comisia Casei de Pensii Bacău.
Obligații noi și pentru primari
Din păcate, deși legea obligă primarii să întocmească planul de activități sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale, în cele mai multe localități nu funcționează firme care să aibă nevoie de ajutorul zilierilor.
„La noi funcționează asociații agricole, dar munca este mecanizată. Nu ar exista o astfel de posibilitate. Plus că bună parte din beneficiari sunt peste 50 de ani, 55-60, și aceștia foarte greu mai găsesc loc de muncă. Mai suntem și la 40 de kilometri de Bacău, deci e dificil”, spune primarul din Ungureni, Vasile Bibire. În luna iulie, în comună erau 329 de beneficiari de VMG.
Potrivit raportului Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială, în luna septembrie, în județul Bacău s-au plătit 2,7 milioane de lei constând în venit minim garantat către 9859 beneficiari, mai puțini decât în luna precedentă. Media ajutorului pe județ este de 278 de lei. În cazul familiilor cu mulți copii, se mai adaugă și alocațiile.
Lasă un răspuns