~2 min lectură 1 comentariu

Primii pași pentru reabilitarea podului de la intrarea în Gherăiești. Primăria vrea să facă o expertiză tehnică

Redacția Ziarul de Bacău

După prăbușirea balustradei de la podul Narcisa, Primăria Bacău „suflă și în iaurt”. Astfel, administrația locală a făcut primele demersuri pentru reabilitarea podului care face legătura cu parcul Gherăiești, ce urmează a fi reabilitat.

Potrivit documentelor oficiale, administrația locală intenționează să declare podul de acces peste canalul de fugă al Bistriței, împreună cu terenurile aferente, bunuri de uz și interes public local, introducându-le în domeniul public al municipiului. Măsura este necesară pentru înscrierea imobilelor în Cartea Funciară pe numele Municipiului Bacău și pentru clarificarea dreptului de proprietate, în contextul în care Hidroelectrica a comunicat că obiectivul nu se află în patrimoniul său.

În expunerea de motive a proiectului ce se va supune votului la următoarea ședință de Consiliu Local se arată că reglementarea juridică a podului este indispensabilă pentru realizarea unei expertize tehnice de specialitate, care să stabilească starea actuală a construcției, gradul de funcționalitate și indicii de calitate tehnică. Această expertiză reprezintă un pas premergător reabilitării infrastructurii de acces către Parcul Gherăiești, zonă intens utilizată de băcăuani pentru recreere și activități în aer liber.

Podul vizat are o suprafață construită de peste 530 de metri pătrați, o lungime de 81 de metri și o lățime medie de 6,6 metri. Odată trecut în domeniul public, municipalitatea va putea interveni legal asupra sa, atât pentru evaluare, cât și pentru lucrări de reparații sau modernizare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    bici
    17 decembrie 2025, 08:03
    0

    mai bine ar muta pasarela pt toclisti si gleznagoala trotinetisti acolo si ar rezolva 3 lucruri simultan…ca oricum daca se apuca si acolo de ceva nu sunt in stare sa termine in 5 ani…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.