~2 min lectură 0 comentarii

Primul pas în extinderea Spitalului Municipal de Urgență Moinești

Redacția Ziarul de Bacău

Județul Bacău, Ministerul Sănătății, Municipiul Moinești și Spitalul de Urgență Moinești au încheiat un parteneriat în scopul realizarii unei investiții pentru extinderea și modernizarea Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Investiția presupune realizarea unei noi construcții, în prelungirea celei existente, în suprafață de 4.000 metri pătrați, cu parter și șase etaje. După ce parteneriatul a fost aprobat, obiectivul general urmează să fie supus la votul aleșilor județeni băcăuani într-o ședință viitoare de Consiliu Județean.

Prin intermediul proiectului „Extinderea și Modernizarea Spitalului Municipal de Urgență Moinești” se urmărește reorganizarea structurilor deja existente în cadrul spitalului și modernizarea acestora la standarde europene, prin îmbunătățirea serviciilor medicale și diminuarea numărului de saloane cu șase paturi. Totodată, se urmărește mutarea în noua clădire a secțiilor de Boli infecțioase și Pneumologie, care în prezent funcționează în două clădiri improprii, vechi de peste 100 de ani, situate la aproximativ 1,5 kilometri de clădirea spitalului. Odată cu îndeplinirea acestor condiții s-ar împlini și obiectivele din Planul de conformare a secțiilor de Pediatrie și Pneumologie și ar fi realizați indicatorii apreciați ca neconformi în urma acreditării spitalului de către Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor din 2011. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.