Război de interese pentru funcția de recenzor șef la Parincea
• deși a obținut doar „satisfăcător” la testare, Carola Măgdăliniș se visează recenzor șef • Ioan Melinte a numit-o în această funcție, deși el nu are acest drept • pretendenta a fost refuzată de primar pentru că nu știe să lucreze pe calculator
Lîncezeala care părea să caracterizeze primele zile ale Recensămîntului General Agricol (RGA) s-a dus, de ieri, pe „apa sîmbetei”. Liniștea a fost spartă de o simplă reclamație adresată de membrii Comisiei de recensămînt din comuna Parincea, în frunte cu președintele acesteia, primarul Guță Știucă, Comisiei Județene de Recensămînt (CJR). Pe scurt, comisia din Parincea s-au plîns de atitudinea recalcitrantă a unuia dintre recenzori și cerea lămuriri despre autoritatea care este îndrituită de lege să numească personalul de recensămînt local. Răspunsul a venit de la vicepreședintele CJR, Eugenia Harja, directorul Direcției Județene de Statistică (DJS) Bacău, și este foarte clar: „Comisia locală trebuie să asigure o organizare corespunzătoare”. Directorul Harja ne-a precizat că, într-adevăr, comisia locală decide asupra componenței personalului de recensămînt, pe care, justificat, o poate modifica.
Autonomie locală
De la prevederile legale și pînă la practica din teritoriu s-a demonstrat, încă o dată, că e o distanță mult prea mare, interpretările și nepriceperea luînd locul competenței. Rădăcinile scandalului de la Parincea se trag de la evaluările la care candidații la posturile de recenzor, recenzor-șef și recenzor-coordonator au fost supuși în luna noiembrie. Atunci, inginerul agricol al comunei, Carola Măgdăliniș, a obținut calificativul „satisfăcător”. Pentru că alți candidați au obținut aprecieri mai bune, primarul Guță Știucă, președintele comisiei de recensămînt, a trimis la CJR o listă cu propuneri de angajare care conținea numele unor persoane care obținuseră calificative de „foarte bine”. Carola Măgdăliniș urma să fie angajată pe post de simplu recenzor. Și așa s-a întîmplat, duminică, 30 noiembrie, inginerul agricol preluîndu-și mapa de recenzor și formularistica aferentă. Numai că, după ce s-a gîndit mai bine, Carola Măgdăliniș s-a prezentat a doua zi în biroul primarului Știucă, revendicînd funcția de recenzor-șef. „După ce am refuzat-o, mi-a aruncat mapa în birou. I-am dat-o înapoi, dar a aruncat-o la casierie”, povestește primarul. El mai spune că, după aceea, Carola Măgdăliniș a dispărut și de atunci nu a mai venit la lucru. În conformitate cu prevederile legale, recenzorul a fost înlocuit cu altcineva.
Numire ilegală de la „centru”
Mare a fost însă surpriza primarului Știucă, ieri, cînd a primit din partea CJR o hîrtie datată „30 noiembrie”, dar fără număr de înregistrare și semnată de vicepreședintele Ioan Melinte, director al Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară (DGAIA) Bacău. Documentul cuprinde, printre altele, următoarea frază: „Urmare a rezultatelor la testare, în comuna dumneavoastră au fost numiți recenzor coordonator – Drogu Mina, recenzor șef – Carola Măgdăliniș și recenzor șef – Șeica Constantin”. „Nu știu de ce domnul Melinte îmi bagă tot felul de strîmbe. A venit cu presiune să o pun recenzor șef pe Carola Măgdăliniș. Nu pot să fac asta, pentru că nu știe să lucreze pe calculator”, se plînge primarul Guță Știucă. El propusese pe altcineva în această funcție, agentul agricol Florinel Ciochină, care obținuse calificativul „foarte bine” la testare și nu doar „satisfăcător”, cît a reușit preferata directorului Ioan Melinte. De cealaltă parte, Ioan Melinte îl reclamă pe primarul de la Parincea că „nu acceptă recenzorii șefi numiți de comisia județeană care au reieșit în urma concursului”. Directorul DGAIA spune că inginerul Măgdăliniș „nu e o pilă a nimănui, dar probabil nu o suportă cei de acolo”. Melinte mai crede că la Parincea „e o adunătură care vor să rămînă numai ei”. Numirea la care face referire directorul Melinte ar fi într-adevăr legală, dacă s-ar baza pe rezultatele de la testare, dar, așa cum reiese și din evidențele DJS, candidata a obținut doar „satisfăcător” și postul vizat de ea a fost acordat unei persoane mai competente. În plus, pentru ca legea să fie respectată, ar fi trebuit ca numirile să se facă în conformitate cu lista întocmită de primarul Guță Știucă.
Carola Măgdăliniș este angajata primăriei din Parincea și primarul Guță Știucă spune că „eu decid pe cine angajez, în funcție de competență”. Ea o acuză pe pretendenta la postul de recenzor șef că „stă mereu la DGAIA, deși are treabă aici cu împroprietăririle”.
Problema va fi lămurită azi, cînd la Parincea va fi prezentă o comisie de anchetă a CJR. Vizita va trebui să lămurească modul în care o hîrtie venită din partea CJR este semnată de un vicepreședinte al acesteia și nu de subprefectul Gabriel Vlase, în calitate de președinte, și de ce documentul nu are umăr de înregistrare. Un alt aspect de clarificat este lipsa de cunoaștere a prevederilor legale referitoare la autoritățile care numesc personalul de recensămînt. Apoi, probabil, vor trebui găsite și alte eventuale „numiri” sosite de la „centru” în alte comune. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns