Cazierul fiscal al unei firme nu poate fi solicitat de curioși
Deși a fost reglementat încă din 2001, prin Ordonanța de Urgență (OU) 75/2001, cazierul fiscal este un instrument care va fi aplicat abia din acest an, deoarece abia acum Guvernul a aprobat normele metodologice de aplicare a OU. Normele stabilesc
faptele care se vor înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului,
precum și procedura de solicitare și eliberare a certificatului și
informațiilor din cazierul fiscal. Sînt stabilite 34 de tipuri de infracțiuni și 14 contravenții care vor fi trecute în cazierul fiscal și care se sancționează conform prevederilor legale în vigoare. Unele dintre cele mai importante încălcări ale legilor ce urmează a fi consemnate în cazier sînt întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor primare sau de evidență contabilă ori acceptarea unor astfel de înscrisuri cu scopul
de a împiedica verificările financiar-contabile pentru identificarea
cazurilor de evidență fiscală; sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor prin neînregistrarea unor activități;
sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin nedeclararea veniturilor impozabile; organizarea sau conducerea de evidențe contabile duble; distrugerea actelor contabile sau a altor
documente ori a memoriilor aparatelor de marcaj sau de taxat. De asemenea, cazierul va mai conține informații referitoare la declararea fictivă a sediului unei firme, contrabanda, înregistrarea eronată sau neînregistrarea operațiunilor supuse accizelor; înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei
societăți a unei părți însemnate dintre active.
Normele fac referire și la contravențiile ce vor fi precizate în cazier. Printre acestea sînt fabricarea neautorizată, importul sau comercializarea de produse fără autorizație, producerea de alcool și distilate inclusiv pe perioada de probe tehnologice, fără supraveghere fiscală, și neutilizarea documentelor fiscale speciale.
Prin procedura de solicitare și eliberare a certificatului de
cazier fiscal se stabileste dreptul contribuabililor de a solicita
certificatul de cazier fiscal care să ateste numai dacă aceștia
figurează sau nu în evidența cazierului fiscal. La depunerea cererii se prezintă, în mod obligatoriu, actul de identitate și/sau împuternicirea reprezentantului fiscal al contribuabilului solicitant, precum și dovada de plata a taxei extra-judiciare de timbru.
Informatiile referitoare la datele înscrise în cazierul fiscal pot fi solicitate numai de către organele de urmărire penală, instanțele
judecătorești și autoritățile fiscale. Datele din cazierul fiscal al unui agent economic nu pot fi solicitate de o altă persoană fizică sau juridică. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns