La data de 30.09.2011 în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați telefonic despre faptul că într-o magazie de pe strada Bucovinei aparținând unei societăți comerciale se află două persoane necunoscute.
La fața locului polițiștii i-au identificat pe M. N. și B. M., ambii de 12 ani care au recunoscut fapta comisă declarând că au pătruns în interiorul magaziei pentru a sustrage fier vechi.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.