• o femeie bolnavă psihic a fost lăsată preț de cîteva ore în garajul Salvării oneștene • asistentele de la Ambulanță au tratat cazul cu indiferență
Ieri, în jurul orelor 10.00, la Serviciul de Urgență a Spitalului Onești a fost adusă, în mare viteză, o femeie de aproximativ 30 de ani cu o gravă boală psihică. Femeia mai zăcea încă, în jurul orelor 15.00, într-un garaj al substației de Salvare Onești, cu hainele rupte, papucii și o bluză aruncate lîngă o mașină aflată în reparație, fără ca situația ei să se fi reglementat într-un fel. Mai multe telefoane primite la redacție de la pacienți internați în spital ne-au semnalat situația ingrată în care se află bolnava. Ne-am deplasat la fața locului unde, spre mirarea noastră, am putut vedea cum nefericita se zbătea pe betonul murdar de ulei. Încercînd să aflăm identitatea bolnavei și de ce aceasta este tratată astfel, am primit un răspuns categoric din partea unor asistente: „Noi nu știm cum o cheamă, și nici nu vă spunem, pentru că ne omoară Bacăul dacă află că am dat informații. De unde ați aflat, că sîntem curioase? Întrebați la doctorul Ciobanu, că e pacienta lui, și lăsați-ne în pace”. Asistentele aflate în serviciul de gardă ieri după amiaza ne-au tratat cu un dezinteres total, iar faptul că o femeie zăcea pe ciment în garaj nu le-a afectat cu nimic. O altă asistentă ne-a declarat că se așteaptă sosirea poliției, întrucît bolnava este violentă și a mușcat-o de mînă. L-am contactat pe directorul spitalului pentru a primi mai multe lămuriri în acest caz, și am aflat că bolnava a fost adusă la urgență de tatăl său, i s-a oferit primul ajutor și a primit bilet de trimitere pentru Căminul Spital Dămienești. În ceea ce privește atribuțiunile spitalului, putem spune că cei de aici și-au făcut datoria, însă totul s-a blocat în garajul Substației de Ambulanță Onești. Doi șoferi de pe ambulanță se certau de zor chiar sub privirile noastre, fiecare îndemnîndu-l pe celălalt să meargă cu bolnava la Dămienești. „Să meragă el, că e pe tura lui”, a spus unul din ei doctoriței de la Salvare. Pentru că tot priveam insistent către bolnava din garaj, unul dintre șoferi a închis ambele uși metalice ale garajului. De la secția Psihiatrie am aflat că bolnava a fost îndrumată către Dămienești întrucît e vorba de o boală psihică gravă. Într-un final, după cîteva ore bune de stat în voia sorții, fără să-i pese cuiva de ea, femeia a fost urcată cu sprijinul unor polițiști într-o ambulanță, care la orele 15.06 a părăsit incinta spitalului oneștean cu destinația Dămienești. De menționat că, acum cîțiva ani, salvarea a fost solicitată într-o comună din vecinătatea Oneștiului, iar după ce a ajuns înapoi la Servicul de Urgență, șoferul a constatat că a plecat fără pacient. (Măriuca BOBOȘA, Cătălin BUZINCHE)
Lasă un răspuns