• cetățenii din județ au votat pentru schimbare, permițînd PSD să cîștige doar 41 de primării, deși înainte de alegeri controla 70 de localități • pentru că le oferă două posturi de vicepreședinte, cei trei consilieri de la România Mare sînt gata să voteze cu social-democrații și să le permită să conducă județul • PRM ar călca astfel în picioare dorința electoratului • deputatul PRM Angela Bogea spune că, deocamdată, nimic nu-i sigur
Băcăuanii vor afla, cel mai tîrziu miercuri, cine va fi președintele Consiliului Județean pentru următorii patru ani și componența acestui for. Pentru acea dată este stabilită cea de-a treia ședință de validare a Consiliului Județean Bacău. Primele două întîlniri au eșuat, fiindcă reprezentanții PNL, PD și PUR nu au participat. Motivele absenței lor sînt știute acum de mai toată lumea: șefii PSD și PRM au convenit să facă alianță pentru cîștigarea șefiei județului.
Socoteala e simplă: după scrutinul din 6 iunie, PSD a obținut 16 posturi de consilieri județeni, iar PNL, PD și PUR au adunat împreună 18 voturi. Cel care a rămas să facă diferența este PRM, care a prins trei posturi de consilieri județeni. Dacă PRM decide să bată palma cu PSD, acest din urmă partid cîștigă și-și poate impune omul la cîrma județului. Pentru aceasta, însă, toți cei trei consilieri de la România Mare trebuie să voteze pentru social democrați. De partea cealaltă, alianța PNL – PD și PUR are nevoie de numai un vot. Socoteala e simplă însă doar pe hîrtie. Cînd vine vorba despre negocieri, lucrurile se complică, fiindcă interesele sînt uriașe.
PRM votează pentru băcăuani sau pentru oamenii săi?
Deputatul Angela Bogea, președintele PRM Bacău, a recunoscut săptămîna trecută că a bătut palma cu oamenii PSD. Evident, voturile celor trei consilieri de la România Mare nu sînt date degeaba: doi dintre ei vor ocupa cele două posturi de vicepreședinte de la CJ Bacău. Angela Bogea a mai motivat că ea ar fi vrut, de fapt, să meargă cu PNL, PD și PUR, dar că nu a putut, fiindcă PUR ar fi cerut și un post de vicepreședinte la CJ. Cei din alianță spun că nici vorbă de așa ceva și că, de fapt, interesul Partidului România Mare a fost cel propriu, și nu al cetățenilor.
Departe de toate aceste jocuri de culise rămîne cel mai important element al întregii ecuații: voința electoratului. Fiindcă, nu-i așa, cei care acum negociază și fac tot felul de calcule au ajuns în acele funcții pentru că oamenii i-au votat.
În județul Bacău, dorința de schimbare este evidentă. Cetățenii s-au săturat de PSD și au vrut să-l schimbe de la cîrma județului. Cifrele vorbesc de la sine. Înainte de alegerile din 6 iunie, PSD avea nu mai puțin de 70 de primari în tot județul. Gabriel Vlase, președintele executiv al PSD Bacău, chiar afirma înainte de începerea campaniei că partidul său va obține 60 de primării din primul tur. N-a fost deloc așa. Băcăuanii i-au sancționat și PSD a reușit să obțină doar 41 de primării, adică puțin peste jumătate din ce avea înainte.
În acest context, dacă PRM va decide să voteze cu PSD pentru Consiliul Județean, votul celor de la România Mare ar putea fi interpretat ca o trădare față de electorat. Am întrebat-o pe Angela Bogea, președinta Organizației Județene a PRM și deputat din partea acestui partid, cum vede ea problema, dacă i se pare moral să meargă cu PSD, înșelînd astfel așteptările electoratului. „Nu-i vorba aici de un interes personal, fiindcă acele posturi pot fi ocupate de oricare dintre colegii mei, ci de interesul partidului. Oricum, în general, deciziile importante le iau șefii de partid de la București, iar ei își asumă și eventualele eșecuri. Nu știu cum o să votăm la viitoarea ședință. Oricum, eu sînt acum la București, la o întîlnire cu șefii de partid tocmai pentru discuții pe această temă, și rămîne să vedem”, ne-a declarat deputatul Angela Bogea.
Lupta cu baronii, doar de ochii lumii?
Despre baronii din PSD, despre corupția care a cuprins partidul aflat la guvernare au vorbit mai toți oamenii politici. Printre cei care a spus de nenumărate ori că PSD trebuie sancționat din cauza marilor corupți din partid s-a numărat și Corneliu Vadim Tudor, președintele PRM. Judecînd după ce se pregătește la Bacău, se pare că formațiunea sa fie a uitat de acele poziții exprimate în mod oficial, fie interesele partidului sînt mai importante, iar lupta cu baronii din PSD a fost doar de fațadă. În plus, e greu de aruncat vina doar pe umerii președintei PRM de la Bacău, fiindcă ea a susținut acum că decizia nu-i aparține, jocurile făcîndu-se la centru. Nu putem însă să uităm poziția Angelei Bogea de săptămîna trecută, cînd a declarat că a fost consultată de șefi pentru a se decide cu cine să meargă. Ba, inițial, chiar după alegeri, Bogea a afirmat că i s-a dat mînă liberă de la București să negocieze cu oricare dintre cele două tabere.
Nu e Sechelariu, dar e Benea
Strategia PRM s-a schimbat după turul al doilea al alegerilor locale din municipiul Bacău, după ce s-a aflat despre răsunătorul eșec al lui Dumitru Sechelariu. Acesta a anunțat imediat că va începe lupta pentru președinția Consiliului Județean, însă Corneliu Vadim Tudor a intervenit prompt: PRM nu-l susține pe Sechelariu. PSD a trebuit să-și schimbe strategia și l-a desemnat drept candidat pe Dragoș Benea. De altfel, la începutul campaniei electorale, Benea a plecat în competiție pentru această funcție și faptul că el va ajunge președinte de consiliu a fost anunțat de Sechelariu încă de acum cîteva luni.
Numai că, după schimbările survenite la Primăria Bacău, o parte dintre pesediști nu ar mai fi dorit ca Benea să-i reprezinte, de unde tensiuni în tabăra social-democrată. Unii pesediști l-ar vrea promovat pe Dumitru Bontaș, fost prefect al județului în perioada 1992-1996 și unul dintre cei pe care Sechelariu i-a tras pe linie moartă imediat cum a preluat puterea în filiala locală a PSD, în anul 2000. Și cealaltă tabără a avut două variante: Ioan Silviu Lefter, fost prefect liberal al județului, și Ioan Chiriac, actualmente vicepreședinte al CJ, și tot membru al PNL. În urma consultărilor, cei din Opoziție au convenit că cea mai bună variantă este Ioan Chiriac. (Nicoleta BICHESCU, Eduard ADAM)
„PRM cade la picioarele PSD”
Pentru că jocurile politice au, în final, efecte care se răsfrîng asupra cetățenilor, i-am întrebat pe băcăuani cum văd ei o alianță a celor de la România Mare cu reprezentanții Partidului Social Democrat. Dacă li se pare normal ca cei care au luat poziție împotriva corupției și a baronilor locali din PSD să bată palma cu cei aflați la putere. Iată opiniile băcăuanilor:
Mihai Ciubotaru, 57 de ani, inginer: „După toate cîte au făcut,
părerea mea este că cei din PRM nu au creier. Oricum, nimic nu
mă mai miră și vă întreb «ce-i moral în țara noastră»?”
Gabriela Răileanu, 42 de ani: „Este imoral, cum să facă așa ceva?
De fapt, în zilele noastre se poate întîmpla orice”.
Minerva Dalban, 39 de ani, casnică: „Nu prea mă pricep la
politică, dar totuși este evident că nu e normal ce vor să facă cei din
Partidul România Mare”.
Gheorghe Lazăr, 54 de ani, muncitor: „Atîta timp cît de ani de zile
i-au tot bîrfit pe cei din PSD, cum pot să bată acum palma cu ei? E
ca și cum eu v-aș bîrfi pe dumneavoastră și apoi aș veni să vă cer
ajutor. Toate astea îmi spun că este un partid slab. În asemenea
condiții, PRM-ul cade la picioarele PSD-ului. Asta e părerea mea”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns