Pentru prima data in 18 ani de activitate, Asociatia Pro Democratia (APD) a organizat miercuri, 27 mai, actiunea „Alegeri europene – Repetitie generala”. Aceasta este o simulare a procesului de vot adresata elevilor din clasele a XI-a si a XII-a din 45 de licee din tara, pentru a-i informa cu privire la procesul de derulare a alegerilor din cadrul Parlamentului European. Clubul APD Onesti a coordonat procesul de votare din cadrul a trei licee din judet: Colegiul „Dimitrie Cantemir” Onesti, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onesti si Colegiul „C. Negri” Tirgu Ocna. Sectiile de votare au fost organizate la Muzeul Municipal de Istorie Onesti si la Casa de Cultura Tirgu Ocna. „Alegerile, al caror rezultat il veti afla curind, au drept scop stimularea tinerilor de a participa la votul din 7 iunie. Actiunea se inscrie in cadrul proiectului «Exercitii UE», implementat de Asociatia Pro Democratia, cu sprijinul Uniunii Europene, prin Programul Phare 2006”, a declarat prof. Constantin Stacescu, presedintele APD – Clubul Onesti. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns