Pro musica

Epoca swing

Radu CIOBANU

Continuăm considerațiile din articolul precedent asupra perioadei „clasice” a jazzului. A fost o perioadă exuberantă, premergătoare celui de-al doilea război mondial, dominată de prestația orchestrelor mari – „big-bandurile”. Big-bandul se referă la un grup de jazz, de obicei conținînd un pachet de suflători alcătuit din cel puțin trei trompetiști, doi sau mai mulți tromboniști și trei – patru saxofoane, acompaniați de o secție ritmică compusă din pian, chitară, contrabas și tobe.
Big-bandurile de jazz acordau mai mult spațiu solisticii individuale, care a dus la apariția unor maeștri ai instrumentelor respective care au creat stiluri proprii de exprimare, stimulînd o emulație competitivă binefăcătoare pentru desăvîrșirea măiestriei artistice. Astfel, saxofonistul Coleman Hawkins a impus noi standarde ale instrumentului său favorit, saxofonul tenor, printr-o sonoritate caldă, suavă, amplu vibrată și expresivă, admirabil pusă în evidență de frazele melodice ale temelor lirice; în vreme ce cu piesele rapide devenea agresiv, vehement și de un temperament vulcanic. El a dat strălucire orchestrei Fletcher Henderson, cu care a colaborat între 1922 – 1934 la New York. Influența sa a fost covîrșitoare asupra majorității saxofoniștilor epocii swing, printre care: Don Byas, Hershell Evans, Ben Webster, Eddie „Lockjaw” Davis. în opoziție cu stilul său, vedeta orchestrei Count Basie, tenoristul Lester Young, a egalat în renume faima lui Hawkins. Sonoritatea sa detașată, interpretarea decontractată, bogăția concepțiilor melodice și ritmice anunță o profundă evoluție către formele cele mai moderne. Muzicologul Mihai Berindei caracterizează maniera sa de interpretare astfel: „O sonoritate puțin voluminoasă, nevibrată, catifelată, atac sec, frazare ritmică independentă față de bara de măsură, întrebuințarea acordurilor de trecere «passing chords», improvizații din care rezultă melodii noi, nu simple parafraze, execuții foarte relaxate, un swing specific. A influențat majoritatea saxofoniștilor «cool», printre care Stan Getz, Zoot Sims”. Vocalista Billie Holiday, puternic influențată de stilul său, a lăsat uimitoare interpretări folosind vocea în această manieră interpretativă.
Alături de marile orchestre ale lui Count Basie și Duke Ellington, exponențiale pentru stilul swing, au existat formații care acordau mai mare importanță divertismentului, așa-numitele dance-bands. Reprezentativ pentru acest curent este orchestra trombonistului Glenn Miller, care a cîștigat o mare popularitate datorită unui repertoriu și unor aranjamente mai comerciale, în care clarinetul devenise vocea conducătoare a partidei saxofoanelor. Mobilizat între 1942 – 1944, Miller a dirijat orchestra forțelor expediționare, dînd concerte pentru trupe. Și-a găsit sfîrșitul prăbușindu-se cu avionul în Marea Mînecii.lui Count Basie și Duke Ellington, ex

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!