Sărbătoarea romano-catolică a Sfîntului Anton, serbată în fiecare an pe 13 iunie, este considerată una dintre cele mai importante din calendar. Cu acest prilej, în toate lăcașurile de rugăciune au loc slujbe speciale închinate sfîntului cunoscut pentru minunile săvîrșite. „Sfîntul Anton este foarte popular și foarte cunoscut în toată lumea. El a devenit respectat și invocat chiar și de musulmani, deoarece este făcător de minuni. Cu această ocazie, în toate bisericile se face sfințirea crinilor și a copiilor. Sfințirea crinilor este o tradiție foarte veche, aceste flori fiind considerate un simbol al nevinovăției. Întotdeauna, Sfîntul Anton a fost reprezentat ținînd un crin în mînă”, ne-a declarat preotul Ștefan Erdeș, decanul romano-catolic de Bacău. Sfințirea copiilor este o altă tradiție veche, ea însemnînd rostirea unor rugăciuni speciale pentru cei mici, Sfîntul Anton fiind un ajutător al copiilor.
Cu același prilej, la Catedrala romano-catolică „Sfîntul Nicolae” a avut loc și slujba de sfințire a noii statui reprezentîndu-l pe Sfîntul Anton de Padova, ridicată din ipsos de meșterii ieșeni care au contribuit și la înfrumusețarea catedralei. Vineri seară, la orele 19.00, după celebrarea Sfintei Liturghii, toți preoții romano-catolici din Bacău și credincioșii au pornit într-o procesiune, de la Catedrală la Cimitirul Central, pentru a se ruga la Dumnezeu să dea ploaie. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns