– judecătorul Sorin Vasile Curpăn, trimis în judecată de către procurori, obișnuia să-și viziteze acasă „clienții” racolați pentru „Baroul” lui Botomei, să socializeze cu familiile lor și să stea la masă cu ei – în urma cercetărilor, s-a descoperit că Vasile Botomei, aflat în arest preventiv de o lună, a înșelat absolvenți de Drept și din alte județe cu zeci de milioane de lei vechi
Cătălina CHIFU
În rechizitoriul depus de procurori la Curtea de Apel Bacău se relatează despre tactica judecătorului Sorin Vasile Curpăn de a câștiga încrederea victimelor, dar și a familiilor acestora. Tânăra despre care a scris Ziarul de Bacău, înșelată de magistrat și de Vasile Botomei, povestește cum a fost contactată pe Facebook de judecătorul Curpăn, care a identificat-o printre prietenii lui Cosmin Burleanu – și el trimis de altfel în judecată, fiind un apropiat al lui Vasile Botomei și al judecătorului.
Curpăn a aflat de la Burleanu că Andreea este absolventă a Facultății de Drept și i-a dat de înțeles că vrea să o ajute. A întrebat-o despre planurile profesionale de viitor, a invitat-o de mai multe ori la biroul lui, în sala de judecată și i-a pus la dispoziție cărți, manuale de studiu, pentru a se pregăti în domeniul juridic. Mai mult, i-a propus să susțină interviu la Institutul Diplomatic Român sau să accepte să devină asistenta lui, în cadrul Universității „Mihail Kogălniceanu” din lași, unde judecătorul susține că ar avea funcția de profesor universitar.
Au urmat vizitele acasă la Andreea, i-a cunoscut familia și le-a câștigat încrederea. „Această atenție acordată părții vătămate pentru realizarea sa profesională, urmată de precizarea că ar avea succes sigur dacă ar ocupa o funcție care să o recomande profesional, i-a întărit convingerea atât părții vătămate, cât și familiei sale, pe care învinuitul o vizita în mod frecvent, că învinuitul (Curpăn, n.r.) este o persoană de bună credință pe ajutorul căreia pot conta, având în vedere funcția pe care acesta o declina cu orice ocazie”, evidențiază procurorii.
„De multe ori venea neinvitat”
„Venea deseori acasă la noi, vorbea cu părinții mei, stătea la masă. Uneori nu se dădea dus. De multe ori venea neinvitat și nici nu anunța. Venea sub pretextul de a mă ajuta să studiez” – a declarat Andreea. Și mama Andreei a dat declarații la Parchet, în care a confirmat că judecătorul Curpăn le-a făcut mai multe vizite acasă. Niciodată însă acesta nu le-a spus că examenul de intrare în avocatură se dă la Botomei și că fiica ei nu va putea să practice profesia de avocat. Curpăn, spun procurorii, i-a indus în eroare cu bună știință pe părinții fetei și recunoaște că aceștia aveau încredere în el și nu se așteptau să fie înșelați.
De asemenea, Curpăn era conștient că încalcă legea și ce consecințe ar putea suporta: „În declarația olografă, partea vătămată a menționat că învinuitul Curpăn Vasile Sorin i-a spus: .” „Trebuie să țină minte ziua în care Andreea a dat examenul, pentru că dacă îi va da 2-3 dosare, va câștiga bani câți nu au cheltuit cu întreținerea ei în facultate” – ar fi o altă promisiune făcută de magistrat.
Judecătorul Curpăn a recunoscut, în fața procurorilor, că a mers de multe ori în vizită la Andreea și că „poziția mea în societate le-a dat încredere în mine”.
„Confruntările efectuate în cauză pun în evidență faptul că magistratul judecător Curpăn Vasile Sorin și-a pus în valoare abilitățile profesionale, reușind să inducă în eroare partea vătămată C.F.V.A. și pe familia acesteia, cărora le-a prezentat, o perioadă de aproape 2 luni, ca pe o alternativă legală, susținerea examenului de admitere în profesia de avocat la . Tocmai de aceea, în declarațiile date, precum și în confruntările efectuate, învinuitul nu a avut o poziție constantă, oscilând între a-și recunoaște faptele săvârșite și încercarea de a-și diminua răspunderea penală pentru infracțiunile reținute în sarcina sa” – arată procurorii.
Botomei are la activ mai multe persoane înșelate
Încă din aprilie 2011, L.R.M. a făcut plângere penală împotriva lui Vasile Botomei pe care îl acuza de înșelăciune. Acesta susține că Botomei s-a dat drept avocat și decan al „Baroului Bacău” și i-a cerut 3.500 lei, reprezentând taxă de înscriere la „examenul” de intrare în „Baroul” său. La perchezițiile făcute la cele două sedii ale lui Botomei, au fost găsite mai multe chitanțe cu sume plătite de păgubiți așa-zisului decan. În ianuarie 2012, C.S. i-a plătit lui Botomei 2.000 lei, în iunie 2012, B.P.L. – Baroul Arad – Aripa Bota, i-a dat 2.250 lei, în aprilie 2012, P.C.M. a fost înșelată cu 250 de lei și a semnat un agajament de plată pentru diferența de 1.750 lei, tot în aprilie, T.D. i-a achitat 400 de lei și s-a angajat să-i dea ulterior diferența de 1.900 de lei, în august 2011, M.B. i-a plătit lui Botomei 3.500 lei, în februarie 2012, F.P. – „Baroul Bota Pompiliu” i-a plătit 2.000 lei, iar în septembrie 2011, B.M. – „Baroul Bota” a fost înșelat tot cu 2.000 lei. Toate aceste plăți au fost făcute cu titlul de „donație nereturnabilă”, după cum este precizat pe fiecare chitanță.
Între documentele ridicate la percheziții s-a găsit și documentația lui Cosmin Burleanu. Acesta a susținut examen de admitere în profesia de avocat la „Baroul Botomei”, în fața comisiei formată din Botomei și judecătorul Curpăn, și a plătit suma de 4.000 lei. Burleanu și-a luat în serios profesia de „avocat”, a mers chiar în instanță și a îmbrăcat roba, a reprezentat clienți, pentru toate acestea fiind și el trimis în judecată.
Lasă un răspuns