– arestarea directorului de la societatea Transport Public de catre procurorii anticoruptie aduce cazul tot mai aproape de fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu – angajatul acestuia a recunoscut fapta si ca le-a spus celor trei judecatori de la Curtea de Apel Bacau ca impreuna cu Sechelariu le ofera 40.000 de euro pentru solutionarea favorabila a proceselor care vizau cei 33.375 metri patrati de teren – banii trebuiau sa ajunga prin interpusi, in transe – Sechelariu este in acest moment internat la Iasi, cu probleme cardiace – consilierii locali PD-L si PSD care l-au sustinut pe Sechelariu spun ca ei nu au nimic de-a face cu ancheta DNA si ca au sustinut doar o investitie pentru municipiul Bacau
Procurorii anticoruptie string latul in jurul fostului primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu. Dupa ce a scapat o data de acuzatiile aduse de acestia, legate tot de schimburi de terenuri, acum, procurorii DNA ancheteaza aceeasi speta. De data aceasta miza este terenul fostei baze de transport a societatii care se ocupa de transportul public in municipiul Bacau, o suprafata de 33.375 metri patrati, pe care Sechelariu a primit doua milioane de euro din sapte milioane de la un hypermarket. Totul a pornit de la arestarea, zilele trecute, a lui Iuliean Sutu, director tehnic la SC Transport Public SA Bacau, pus sub invinuirea de cumparare de influenta intr-un litigiu comercial. El a dat judecatorilor 77.400 de lei, aproximativ 19.000 de euro, pentru solutionarea favorabila a dosarelor.
Banii trebuiau dati in transe
Iuliean Sutu le-ar fi declarat procurorilor ca recunoaste fapta si a povestit cu detalii care era rolul lui. „I-am spus lui M. C. (denuntatorul, politist) ca in cazul unei solutionari favorabile toata lumea va fi multumita din punct de vedere financiar… La inceputul lunii februarie ne-am intilnit si i-am spus ca ofer, impreuna cu Sechelariu, suma de 40.000 de euro pentru solutionarea favorabila a proceselor”, le-a declarat Sutu procurorilor initial. Apoi a revenit asupra declaratiei sustinind ca de fapt l-a imprumutat pe denuntator, dar instanta a retinut ca sincera prima declaratie a directorului lui Sechelariu. In dosarul instrumentat de procurorii DNA, numele lui Sechelariu apare intr-o serie de interceptari telefonice in care Sutu ar recunoaste ca are „verde” de la fostul edil al Bacaului. Conform declaraţiilor din dosar rezulta ca Iuliean Sutu era dispus sa dea prin interpusi suma de 30.000 de euro inainte de un nou termen in proces. El a mai explicat ca in situatii de acest gen banii se iau inainte folosind exprimarea „la tunuri de genul asta se spune cit si se…ia banul inainte”. In motivarea deciziei de arestare a directorului lui Sechelariu se mai arata ca „in cadrul dialogului ambiental din 9 februarie 2010, inculpatul i-a comunicat denuntatorului M.C. ca, in urma unor discutii cu Sechelariu Dumitru, s-a stabilit remiterea sumei de 350.000.000 lei, urmind ca pentru celelalte procese ale firmei SC Transport Public SA Bacau sa fie date si alte sume de bani pina la concurenta sumei de 100.000 de euro”. Asadar, banii ar fi trebuiti dati in transe, in functie de solutionarea favorabila a dosarelor. De altfel, cazul a facut obiectul ziarelor nationale, cotidianul Romania Libera deschizind editia de ieri cu acest subiect. Cazul este in continuare anchetat de procurori, iar pina la stabilirea unor verdicte definitive si irevocable, functioneza prezumptia de nevinovatie pentru cei implicati, asa cum spune si comunicatul de presa al DNA.
Sechelariu, internat la Iasi cu probleme de inima
Fostul primar al municipiului Bacau a fost internat marti in Clinica de Cardiologie din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof.dr.George I.M. Georgescu” din Iasi. Dumitru Sechelariu a ajuns marti in Iasi si a fost internat din cauza unei afectiuni cardiologice. „Pacientul a fost internat cu diagnosticul de angina instabila. A fost supus in regim de urgenta unei coronarografii in ziua in care a fost internat. De asemenea, in cadrul laboratorului de cardiologie interventionala i s-au pus mai multe stenturi in arterele coronariene, practic i-au fost dilatate arterele”, a declarat prof.dr. Grigore Tinica, managerul institutului. Sechelariu se afla la prima internare in Institutul de Boli Cardiovasculare. „Deocamdata il tinem sub observatie. Nu stim de cite zile de spitalizare va avea nevoie. Se va decide acest lucru in functie de starea sa de sanatate”, a precizat prof.dr.Tinica.
Sustinatorii lui Sechelariu o dau cotita
Dumitru Sechelariu s-a bucurat in Consililul Local Bacau de sustineea consilierilor locali PD-L si unii de la PSD. Acestia chiar au mers pina acolo incit sa initieze doua proiecte pentru el: pedelistii, cu proiecte ce vizau terenul cu pricina, in decembrie anul trecut, iar pesedistii au semnat convocatorul de sedinta. Primul proiect viza cooptarea CL Bacau ca actionar la Transport Public, cu participarea ca aport de capital tocmai cu terenul, iar al doilea, avizarea planului de urbanism de detaliu. Reactiile lor nu au intirziat sa apara.
Constantin Draganuta, liderul pedelistilor din CL Bacau: ”Legea sa isi spuna cuvintul, nu avem ce comenta. Daca au dovezi si l-au prins cu dare de mita este treaba lui, noi nu sintem implicati in dosar. A fost o solicitare a unei firme, pe care am pus-o in atentia Consiliului Local. Acesta nu s-a intrunit, pentru ca alesii PNL nu au venit la sedinta si s-a inchis subiectul. Ne-am facut datoria de cetateni si consilieri locali. Daca orice societate are o solicitare de acest gen, privind un plan de urbanism, si nu este luata in seama de executiv, putem initia un proiect de hotarire ca sa solicitam punctele de vedere ale consilierilor”.
Ioan Chiriac, consilier local PD-L: ”Faceti o confuzie intre problemele cu DNA si un titlul de proprietate. Atit timp cit exista un titlul de proprietate, noi nu il contestam. Este de datoria instantei sa se pronunte. Cind am initiat proiectul noua ni s-au adus probe, nu presupuneri. Daca instanta il anuleaza, atunci este alta problema. Eu si colegii mei am respectat legea. Instanta se poate pronunta si dupa patru ani, iar noi vorbim de o investitie in municipiul Bacau, pe care am sustinut-o, de zece milioane de euro, adica un sfert din bugetul local”.
Costel Dunava, consilier local PSD: ”Eu nu am avut nici o initiativa de proiect de hotarire, colegii de la PD-L au initiat in decembrie anul trecut. Noi am semnat doar convocatorul sedintei extraodinare. Nu-i problema mea ce se intimpla si nici a partidului din care fac parte”.
Nicolae Zaharia, consilier local PSD: ”Din punctual meu de vedere este un litigiu care trebuie rezolvat in instanta”.
ionut a zis
daca de la Draganuta si Chireac mai poti emite pretentii ca au si o latura mai umana, Costell Dunava si N. Zaharia sunt 2 batausi care mai devreme sau mai tarziu vor disparea din politica …….
daniel a zis
la ce justitie, de cacat ,este in bacau nu cred ca era mare lucru ca banii sa fie luati de asa zisii magistratzi
DNA a zis
toata afacerea cu terenurile de la letea si transport public se rideca undeva la 20 000 000 deeuro! ma intreb daca judecatorilor li s-a dat spaga, consilierilor locali li s-a dat ceva? Sunt foarte curios cat si cui. dar asta este treaba institutiilor statului, noi asteptam raspunsurile si masurile ce se impun.
bogdan a zis
Multumim DNA ca scapi Municipiul Bacau de gunoaie !!! Sper sa intre toti cei vinovati la puscarie !!!! JOS MAFIA !!!
Ioan Balan a zis
Fara concursul unor „oameni de bine” din justitie si politia Bacau, mafia imobiliara nu si-ar fi gasit culcus, toti acesti „oameni de bine” ce au reprezentat sau inca mai reprezinta legea in comunitatea noastra s-au capatuit, au vile de cate 4- 5 sute de metri patrati, conturi grase in valuta, geepuri de ultima generatie si nu-i greu sa-i depistezi, caci oricat de „nesimtite” le-ar fi castigurile salariale ori sporurile, oricum nu le justifica nici pe departe traiul de mare huzur!
Sunt si cativa notari implicati in diverse falsuri de declaratii, autentificari de acte, fara de care nu s-ar fi putut finaliza jaful imobiliar.
„Specialistii lui peste” de la cadastru – o alta tentacula a caracatitei imobiliare – ei sunt cheia descifrarii dosarelor in baza carora terenuri si case au incaput pe mana unor impostori, care alaturi de alta pecingine a „sistemului” – e vorba de Evaluatorii imobiliari – oficializau hotia si jaful!
Eu am pierdut de mult increderea in actul justitiei, sper insa ca o noua generatie de tineri sa-mi schimbe opinia deja formata! Totusi speranta moare ultima!
Antonescu a zis
Mare lucru daca vezi vreo unu la puscarie,ca-s slabe sanse. Cine mai crede in justitia din romania e cu capul in nori. L-au mai anchetat ei o data,si…s-a dovedit nevinovat buhaiul,is curios acuma cum ne mai rade in fatza
titi a zis
de ce s-o fi imbolnavit sechelariu chiar acum cand de fapt el nu a muncit cinstit si corect toata viata? terminati odata cu ACEST STEFAN CEL MARE AL BACAULUI care este de fapt un OSMAN PASA care a cumparat si pus tribut pe orasul nostru,. |Ne face de rusine cu toate curvele si ocolitii lui care ar trebui sa nu mai iasa prin oras si ar trebui sa le fie rusine ca se numesc oameni sunt adevarate hiene.Dumnezeu sa ii aiba in grija
razboinicul luminii a zis
Stiti ce facea in arest ? Se pisa pe el si plangea toata ziua de frica.El marele ST.cel MARE.
La puscarie pe tot restul vietii.
provincialul a zis
Aproape nu-mi vine sa cred…inca nu si-a facut prezenta forumistul de serviciu.Anonymous…sa nu i se fi imtamplat ceva …
dom"Gicu a zis
Exista Dumnezeu ! Exista dreptate !
In puscarie , jigodie ce esti !!!
Cum amenintai pe cei care nu vroiau sa semneze dementiile tale, cand erai primar ??? Neam de manivela si porc nenorocit ce esti !!! Sa-ti dea Dumnezeu, ce meriti !!!
.......... a zis
pana la urma ii treaba lui
ion a zis
ii uram sa se faca bine, ca sa aiba o viata lunga, petrecuta…la pirnaie, tataie !!!
redblue a zis
Razvane, poti sa ma stergi de cate ori vei vrea. Odata si odata, tot vei ramane pe drumuri, cat de mult ii sugi sosetele lui Stavarache. Te va da afara. sa nu-ti faci idei prea multe, asa ca nu mai fii dobitoc si lasa-mi comenturile sa le vada si lumea. Chiar crezi ca oamenii sunt asa de imbecili sa nu inteleaga realitatea. Sau faci si tu ca aia de la Desteptarea cand vine vorba de Seche. Fii realist, ce mama dracului. Si Stavarache, la fel ca si Sechelariu, au furat de au rupt, nu e niciun secret. Asa ca, nu e exclus ca si el sa fie anchetat vreo data de DNA. Si va fi, te asigur.
Tibi a zis
Multa sanatate si putere Dorule, ma bucur ca esti Ok.!
Botomei Vasile-Presedinte Partidul Democrat Liberal Organizatia Judeteana Bacau a zis
Ar trebui sa demisioneze din Consiliul Local Bacau acei consilieri care se simt cu constiinta neimpacata.
Botomei Vasile-Presedinte Partidul Democrat Liberal Organizatia Judeteana Bacau a zis
Ar trebui sa demisioneze din Consiliul Local Bacau acei consilieri care se simt cu constiinta neimpacata.
alina a zis
FITI SERIOSI !!!!nimeni nu este perfect.Dumitru Sechelariu a facut foarte multe pentru orasul Bacau..imi puteti spune ce a facut Stavarache pt acest oras? inafara ca a pus placi pe sosea ca sa acopere gropile care acum sunt din nou ? hahahaaaaa .. Sechelariu este invidiat pt ceea ce are..la fel si copiii lui..daca ar fi sa dispara cineva din familia aceea ar fi ‘doamna’ Laudeta pt ca este in plus,clar!:)) Sanatate lui Sechelariu si copiilor lui ! 🙂
petrica a zis
Stavarache cand a intrat la primarie declara ca sete : SARAC si CINSTIT : avea o dacie si un apartament Poate cineva sa spuna : CUM A AJUNS MILIONAR IN CATIVA ANI ???????