~2 min lectură 3 comentarii

Producătorul de uşi şi ferestre Barrier Bacău vrea să crească exporturile. Adrian Gârmacea anunță că investește încă 2 milioane euro

Redacția Ziarul de Bacău

Barrier, producător de uşi şi ferestre din Bacău, deţinut de Adrian Gârmacea, şi-a propus să-şi extindă semnificativ prezenţa pe pieţele internaţionale în 2024, în condiţiile în care mediul din România nu este prea ofertant în acest moment, notează Ziarul Financiar.

„Contextul actual, caracterizat prin incertitudinea pie­ţei naţionale, lipsa programelor susţinute de reabi­lita­re termică a clădirilor şi nivelul preţurilor din România, ne îndreaptă atenţia şi resursele către explorarea şi consolidarea poziţiei noastre pe pie­ţele externe. Strategia noastră se con­centrează pe intensificarea prezenţei în piaţa europeană, cu scopul de a face această regiune o componentă majoritară în structura noastră de vânzări“, spune antreprenorul Adrian Gârmacea.

Principalele ţări pe care le vizează Barrier sunt Olanda, Marea Britanie şi Germania, compania fiind deja prezentă în alte state, precum Belgia, Elveţia şi Ungaria, prin inter­mediul francizelor. Compania vinde şi în alte ţări, ca Franţa, Austria, Italia, chiar şi în Asia şi Africa, în special în nordul Africii şi Orientul Mijlociu, dar fără ajutorul francize­lor. În total, Barrier are aproximativ 50 de francize care funcţionează atât în România, cât şi în străinătate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Polarized
    23 ianuarie 2024, 08:07
    0

    Stai, ca nu inteleg… NIVELUL PRETURILOR DIN ROMANIA il face pe nea Caisa asta din imagine, xxx, sa caute a exporta productia ?!! Adicatelea cum is preturile la noi in Romania, barosane ? Is prea mici ? Is prea mari ? Daca is mici, pai e foarte bine, inseamna ca astea sunt preturile corecte, un covor persan manual costa 1000 de dolari in Iran si daca il duci in America, iei usor 50.000 pe el. Acelasi covor. Fabricarea lui costa 200 in Iran, si normal ca in Romania, unde lefurile sunt mici, marfa matale tre sa fie mai ieftina la iesirea din fabrica. Teoretic.
    Iar daca preturile sunt din contra, prea mari pentru piata romaneasca, inseamna ca avem niste talhari in domeniu care fac un grup infractional organizat si ti artificial preturile sus.
    Asadar ?

    – comentariu cenzurat

    1. M
      Mihai S.
      24 ianuarie 2024, 20:09 răspuns pentru @Polarized
      0

      Cumetre, nenea asta de care razi tu are sute de angajați, o afacere beton de milioane (multe) de euro și tu îl iei la mișto. Pun pariu că ești rupt in cur și habar n-ai in ce lume trăiești. Fără oameni ca acest domn, Adrian Gârmacea, Bacaul era la tomberon.
      Ești un zero, omule…

  2. v
    veteranul
    24 ianuarie 2024, 13:49
    0

    un investitor serios care de la o afacere mica, a ajuns sa fie unul din pilonii industriei bacauane. Bravo lui, a dovedit ca are viziune si fler de adevarat om de afaceri, nu ca unii care s-au limitat doar la facut statii de autobuz si in rest doar cu praduiala si distrugerea unor obiective industriale de la sfarsitul sec. 19. Adica Letea a trecut prin doua razboaie, prin perioade mai bune, prin unele mai rele si a fost suficient sa ajunga la un basbuzuc care a ras-o in doi, trei ani.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.