Volumul producției industriale a județului Bacău a crescut, în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu un singur procent. Indicele de creștere – spun datele prezentate de Direcția Județeană de Statistică Bacău – a fost influențat de creșterile din industria bunurilor intermediare (creștere cu 3%), industria energetică (scădere de 12,9%), industria bunurilor de uz curent (creștere cu 10,5 procente), industria bunurilor de capital (scădere de 1,6%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (creștere de 10%). Creșteri cu influențe semnificative au avut fabricarea chimicalelor (plus 6,7%), fabricarea produselor din lemn, cu excepția mobilei (plus de 17,9%), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (plus 12,5%), a hîrtiei (plus 19,6%) etc. Față de media anului 2004, producția industrială din luna iunie a scăzut, însă, în majoritatea domeniilor: industria alimentară, fabricarea produselor din lemn, construcții metalice, fabricarea mașinilor unelte, dar a crescut în celelalte domenii. O creștere spectaculoasă a fost, în luna iunie 2005 față de iunie 2004, în industria chimică, de 43 de procente, în fabricarea hîrtiei, de 127%, și prelucrarea țițeiului, de 24%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.