Inspecția Sanitară de Stat a dispus suspendarea temporară a activității la mai multe societăți prinse că încălcau normele igienico-sanitare. Măsura a fost aplicată la PF Berescu Vasile, magazin mixt din Secuieni, societățile Alex Time – pensiune agroturistică din Slănic Moldova, Carlacton – punct de colectare a laptelui, Globo – magazin alimentar, Popic – magazin mixt, Mon Caprice – magazin alimentar, Popa Lux – magazin mixt și Bonito – pescărie, din Onești, Avimapex – magazin mixt din Sărata, P.F. Cristea Iuliana – bar din Mănăstirea Cașin și Valcer – magazin alimentar din Bacău. Inspectorii au constatat că aceste unități expuneau spre vînzare produse expirate, nu asigurau alimentarea cu apă curentă și apă caldă menajeră, nu efectuau lucrări de igienizare și nu luau măsuri de prevenire și combatere a insectelor și rozătoarelor. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.