• mai mulți părinți ai elevilor de clasa a VI-a C de la Liceul Pedagogic îl acuză pe profesorul Vasile Lefter că-i lovește și jignește pe copii • în clasă sînt zece corigenți la matematică din 18 elevi • profesorul Lefter neagă categoric toate acuzațiile
Liceul Pedagogic revine, după o perioadă de liniște, în centrul atenției cu un nou scandal, al cărui protagonist este profesorul de matematică Vasile Lefter. Fost director adjunct al liceului, acesta este acuzat de unii părinți ai elevilor de la clasa a VI-a C că îi jignește și îi lovește pe copii. Urmare a acestei atitudini, cel puțin o parte dintre elevi sînt, susțin părinții, extrem de timorați, nu reușesc să înțeleagă ceea ce li se predă și rămîn corigenți. Mărturie stau cei zece corigenți pe primul semestru, în condițiile în care în clasă sînt 18 elevi. „Nepoțica mea a fost în clasele I-IV, pe care le-a făcut la școala nr. 15, premiantă. În clasa a V-a am mutat-o la Școala «Miron Costin», pentru ca, anul acesta, s-o aduc la Liceul Pedagogic. Încă de la început, fără să cunoască care e situația, domnul profesor Lefter a jignit-o, spunîndu-i că e repetentă, pentru ca, la nici două săptămîni de la începutul școlii, să-i pună nota doi. După aceea, a curs numai cu note de doi și trei”, ne-a declarat Maria Faraoanu, bunica micuței Elena Jufă. Alți părinți, sătui de metodele profesorului Lefter, au ales să-și transfere copii la altă școală. „Mi-am transferat fetița la Școala nr. 18 pentru că nu-mi plăcea cum se face matematica. E drept însă, că nici nivelul clasei nu e unul foarte ridicat”, a spus și tatăl Petronelei Tătaru.
În catalog e jale la rubrica „matematică”. Din cei 18 elevi, zece au pe primul semestru medii de trei și patru. O parte dintre corigenți au și foarte multe absențe, ceea ce explică într-o oarecare măsură situația lor la învățătură, dar sînt și copii care nu au nici o absență și au rămas corigenți. „Primele semnale că ceva se întîmplă la orele de matematică de la clasa a VI-a C le-am primit în cursul lunii ianuarie de la elevi. Aceștia mi-au spus că domnul Lefter îi jignește și le dă «castane». O fetiță chiar mi-a spus că i-a dat cu șutul în fund, ceea ce mi se pare total anormal pentru un profesor. Am fost în asistență la domnul Lefter, dar e greu să-ți dai seama de toate probleme în doar cîteva ore. Asta nu înseamnă, însă, că nu mi-am putut da seama că, cel puțin din punct de vedere al modului de comunicare cu elevii, mai sînt multe de făcut”, ne-a declarat profesorul Mircea Panait, directorul adjunct cu probleme de gimnaziu al Liceului Pedagogic.
Pe de altă parte, acesta a recunoscut că unii elevi au rămas repetenți în anii anteriori și au serioase probleme de indisciplină. „Părinții acestora au evitat să-l acuze pe domnul Lefter, știind că odraslele lor nu vin la școală. Cu toate acestea, sînt convins că nu iese fum fără foc și voi propune Consiliului Profesoral să aprobe constituirea unei comisii de cercetare a activității domnului Lefter. Apoi, mi-am pus o serie de întrebări după ce, în toamnă, în momentul în care a trebuit să facem catedrele la clasa a V-a, mulți dintre părinți au protestat în momentul în care au auzit că matematica va fi predată la clasa copiilor lor de domnul Lefter”, a încheiat adjunctul Panait.
„Este o clasă de repetenți”
Profesorul Vasile Lefter a negat categoric orice acuzație referitoare la faptul că i-ar jigni sau lovi pe elevii de la VI C. „Nu-mi permit acest lucru. În primul rînd pentru că sînt cadru didactic și pentru că am și eu două fete, care, la rîndul lor, sînt cadre didactice”, ne-a declarat profesorul Lefter. Cît privește avalanșa de medii de trei și patru, acesta a fost cît se poate de categoric: „Este o clasă de repetenți. Jumătate dintre ei au rămas de-a lungul timpului repetenți și nu fac față cerințelor de la Liceul Pedagogic. E drept că, în primul semestru, mediile au fost încheiate de fiica mea, care este studentă la matematică-fizică, iar elevii s-au obișnuit cu ideea că pot trece fără să învețe. Apoi, în momentul în care le-am dat o temă pentru vacanță și, în primele două săptămîni, am rezolvat exercițiile respective în clasă și nici măcar nu s-au obosit să treacă problemele pe caietul de teme, cred că e vorba de sfidare. Jumătate dintre ei pot lucra fără probleme, dar jumătate sînt la pămînt”, s-a apărat profesorul Vasile Lefter.
Părinții copiilor au trimis la redacție o scrisoare în care ne-au relatat despre ceea ce se întîmplă la orele profesorului Lefter. Ei s-au plîns și conducerii școlii. Mai mult, despre conflictul de la Pedagogic a aflat și conducerea Inspectoratului Școlar Județean. Ce urmări va avea protestul părinților, rămîne de văzut. Inspectorul general Ghiorghi Iorga a lăsat să se înțeleagă că lucrurile nu vor rămîne așa. Primul pas pare a fi o comisie de cercetare condusă de inspectorul specialitate Neculai Gruia. Numai că regulamentul școlar spune că înființarea comisiei de cercetare trebuie să fie aprobată de Consiliul profesoral al școlii. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns