Profesori băcăuani perfectionați la Roma, prin Programul Comenius

Redacția Ziarul de Bacău

edu.comenius
În perioada 15 – 19 iulie 2013, patru profesori băcăuani – Cristina-Elena Neagu (director la Școala Gimnazială Nr.1 Sărata), Viorica Bostan (Grădinița Nr. 1 Pănceşti –Sascut), Răducu Galeru (inspector școlar pe specialitatea Chimie la Inspectoratul Școlar Județean Bacău) şi Ovidiu Bălan (Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bacău) – au fost prezenți la Universitatea Sapienza din Roma (Italia) pentru a participa la stagiul de formare profesionalã „EURODIDAWEB – Pedagogical Use of Internet and Multimedia Tools”.

Activitatea a fost finanțată de Comisia Europeană, prin Programul Comenius – Lifelong Learning și din fonduri FSE – POSDRU. Timp de o săptămână, cadrele didactice din Turcia – 4, Irlanda – 3, Cehia – 2, Spania -2, Grecia – 1 şi România -17 au valorificat avantajele utilizării platformei Plone, s-au familiarizat cu instrumentele de management al conținuturilor și au schimbat idei în vederea realizării de viitoare parteneriate între instituțiile școlare de care aparțin. Gazdele italiene au fost profesorul universitar Stefano Lariccia (prieten și colaborator cu Tim Berner Lee – creatorul serviciului www) și managerul Alberto Pigliacelli. Ei vor asigura participanților tutorat pentru următoarele șase luni.

„Am observat că prin crearea de pagini web suntem nu doar utilizatori de internet, ci și dezvoltatori de internet” – a declarat educatoarea Viorica Bostan, subliniind importanţa cunoașterii instrumentelor informatice în educație. Obiectivele candidaților au fost și obiectivele stagiului: dezvoltarea profesională prin utilizarea didactică a internetului și a instrumentelor multimedia, dezvoltarea personală prin exersarea elementelor de cetățenie europeană activă, utilizarea celor mai noi metode de predare-învățare-evaluare, aprofundarea cunoașterii limbilor străine. „Asemenea tuturor programelor propuse de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, activitatea de formare a vizat întărirea dimensiunii europene a învățământului prin intermediul dialogului intercultural” – a declarat profesoara Cristina-Elena Neagu. Alături de Certificatul de Participare, invitații au primit la final și Certificatul de Mobilitate Europass, documentul ce atestă nivelul competențelor digitale dobândite în orele de curs. (M. Rotaru)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.