• 17 dintre cei 50 de candidați de la concursul de titularizare la matematică nu au reușit să depășească granița notei 2,00
Slăbiciunile sistemului de învățămînt superior au ieșit la iveală, încă o dată, cu ocazia concursului de titularizare, în urma căruia 66 de candidați din totalul de peste 250 nu au reușit să obțină nota 5,00. Din acest punct de vedere, matematica deține un deloc onorant loc întîi, în condițiile în care 33 dintre cei 50 de candidați au obținut note mai mici de 5,00. Mai mult, nouă concurenți au primit calificative cuprinse între 2,00 și 3,00, pentru ca alți opt candidați să nu reușească să treacă nici de nota 2,00. De altfel, rezultatele licențiaților în matematică au fost, în general, destul de slabe, doar șase obținînd note peste 7,00, adică minimum necesar pentru fixare pe post.
Interesant este faptul că, în premieră, Ministerul Educației și Cercetării a decis ca titularizarea să se facă, indiferent de mediul în care se află școala – rural sau urban, doar pentru note mai mari de 7,00. O hotărîre care a scăzut simțitor procentul de reușită de la concurs, în condițiile în care, pînă acum, titularizarea la sate se putea obține și cu note cuprinse între 5,00 și 7,00. În atare situație, la ședința publică de repartizare pe posturi, care se va derula vineri, 26 iulie, cu începere de la ora 9,00, în Sala de festivități a Inspectoratului Școlar, vor participa 109 candidați din totalul celor 280 înscriși la concurs. Cei mai mulți (27) au specializarea „limba română”, 14 sînt profesori de limba engleză, 10 de biologie, pentru ca alți opt reușiți să provină din rîndul candidaților la un post de consilier școlar și psihopedagog. Urmează profesorii de informatică – 7, matematică – 6, religie ortodoxă, religie catolică și istorie – 5, geografie și socio-umane – 4, limba franceză – 3, chimie și educație plastică – 2, sociologie și canto – cîte unul. Numărul acestora poate însă crește puțin, dacă vreuna dintre cele 17 contestații depuse va fi acceptată. Nouă dintre acestea au fost formulate de către candidații de la „română”, cinci provin de la „informatică” și cîte una de la „muzică”, „religie” și „franceză”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns