Profesori terorizați

• o mică istorisire despre ce se mai întîmplă în clase în timpul orelor • unele episoade pot părea ficțiune, dar sînt cît se poate de reale

Vine o vreme în viața unui elev în care își dă seama cît de plictisitoare este școala. Am să vă istorisesc cam cum era anul trecut la ore.

Stau în banca mea și sînt gata gata să adorm în timp ce în fața clasei profesorul se agită. Două fete vorbesc de zor în spatele clasei. În ultima bancă, pe rîndul de la geam, un băiat mestecă un gogoloi de gumă privind fascinat musca care se plimbă pe manualul lui. Asta nu e viață. Profesorii ăștia care îți fac viața un coșmar. Ar trebui exterminați. Sau, mai bine terorizați. În momentul acela mă uit la alți cîțiva colegi. Toți se gîndesc, probabil, la același lucru. Clasa întreagă s-a înțeles din priviri. Începe operațiunea „terorizați profesorii!”

E ora de franceză. Profesorul intră, salută, se așază la catedră, dar nimeni nu-l bagă în seamă. Înghesuți la geam, în spatele clasei, trei băieți își fumează tacticoși țigara. Un grup de fete joacă mim. După o bancă, așezătă pe jos, turcește, o colegă înfulecă dintr-un trigon cu vanilie. Pînă și tocilarul clasei ascultă muzică la walkman. E o gălăgie înfiorătoare. Pare incredibil, dar chiar așa e.

Profesorul vrea să controleze tema. Surpriză! Nimeni nu are caiete. Se enervează, trîntește, amenință că se duce la dirigintă, dar apoi se potolește. Absolut nimeni nu îi dă nici o atenție. Doi băieți și o fată pleacă fără să spună nici un cuvînt. Proful începe iar să țipe, bîlbîie ceva în franceză, dar nimeni nu îl înțelege. Semn că sîntem tari la capitolul ăsta. Pe la jumătatea orei, stimatul profesor nu mai rezistă. Își ia catalogul și pleacă. Toată lumea izbucnește în rîs.

Ora de fizică. Proful, zeflemitor ca de obicei, intră zîmbind. Are un ochi vînăt. Clasa începe să rîdă. „Ce e domn’ profesor? Iar v-a bătut nevasta? Lăsați că știm noi, iar v-ați dus pe la altele, știm noi!”, îi aruncă din spate un coleg pe care de la diriginte la ultimul profesor, toți îl știu tuipeist și nu prea au ce-i face. Proful ne privește jenat. Nu știe ce să zică. Apoi rostește veșnica lui replică, privind-o pe fata cu păr lung din prima bancă: „Cu cît e părul mai lung, cu atît e mintea mai scurtă. Bine că nu am fete”. Elevii se înfurie. Deci așa, el crede că se poate juca cu noi? Avem noi metodele noastre. Cărțile de joc se împrăștie pe o bancă, doi tipi își scot tablele. Și ăsta e doar începutul. Fetele cu părul lung își ridică genunchii pe marginea băncii și încep să cînte ușor. E o debandadă totală.

Ora de desen. Profesoara săraca e o fire calmă, chiar puțin emotivă și nu prea ne deranjează cu nimic. Dar, dacă tot am pornit-o pe calea răzbunării, cade și ea victimă. Fiecare face ce vrea, lucru care o face să se bîlbîie. Este chemată și ținută de vorbă de două fete din ultima bancă, în timp ce în față care cum poate își motivează absențele. Se întoarce și observă. Se pierde cu firea, începe să țipe puțin, dar vocea i se pierde printre zbieretele unei fete care tocmai a pierdut o partidă de poker. Ne privește uimită și nervoasăîn același timp. Nu mai rezistă și iese din clasă izbucnind în lacrimi.

Ora de matematică. Aceasta este ora de somn, la propriu vorbind. Cum? Se ia un sac de dormit (nu contează de unde se face rost) și doi elevi obosiți după un bairam crunt se culcă. Pe bune, chiar așa s-a întîmplat! La început proful nu a observat. Vede că lumea nu prea are chef de ora lui, știe că nu are ce face, așa că se plimbă prin clasă, urmărind interesat jocurile de cărți. Cînd ajunge în spatele clasei, surpriză! „Hei, ați înnebunit? Treziți-vă nerușinaților! Nu e hotel aici”, spune el ofticat. După multe tîrguieli și argumente elevii își continuă liniștiți somnul, iar alții le urmează exemplul, odihnindu-și capul pe bănci.

Ora de religie. Începem toți cu o rugăciune făcută conștiincios în speranța că vom fi iertați pentru ceea ce-i vom face acelui slujitor al Domnului. Se așază la catedră și începe o prelegere despre ispită. „Ah, da ispitele. Da’ dumnevoastră de unde știți așa de mult? Teoria nu este atît de bună, deci aveți și practică, nu? De ce ne spuneți nouă cînd și dumneavoastră vă lăsați pradă ispitelor. V-am văzut noi cu o fată și punem la priu că nu e doamnă preoteasă”, spun vreo cîțiva colegi, cînd mai tare, cînd mai cu jumate de gură. Proful însă a auzit atît cît trebuia. „Scoateți o foaie de hîrtie. Lucrare de control!”, tună el.

Ora de istorie. Aici nu e nevoie decît de un impuls și profesorul „pică” singur. Privind cu stupoare clasa care înainte era atît de cuminte, se miră de izbucnirea necontrolată a elevilor. Se repede, ia o foaie de hîrtie și notează cîțiva elevi car fac gălăgie. Hărmălaia însă nu se potolește, așa că proful ajunge să noteze toți elevii din clasă. La un moment dat e roșu foc, tună și fulgeră și răbufnește: ” Îmi pare rău, dar dimplomații mei se retrag din capitala dumneavoastră și se întorc la sediu!”. Pentru cîteva secunde toată lumea rămîne perplex. Ce o fi vrînd ăsta să spun? Ce e cu el, alteceva mai inteligent nu și-a găsit să zică? După cele cîteva momente de linște, toți izbucnesc în hohote de rîs. Nu se mai aude nici în cer, nici în pămînt. Cred că vă este clar că profusl n-a gustat reacția clasei și nici n-a priceput ce se întîmplă.

Exemplele ar putea continua, iar voi, boboceii care tocmai intrați pe băncile liceului, aveți grijă. Metode de acest tip nu trebuie aplicate fără a fi gîndite în prealabil. Înțelept ar fi ca primul semestru clasa să fie cuminte și ascultătoare, ca să nu porniți cu stigmatul de „clasă problemă”. Apoi veți atenta la viața profesorilor cei mai slabi din fire și la care vă permiteți mai multe. Cu puțină practică și lecții de la cei mai mari veți ajunge să „doborîți” chiar și profesorii de temut. (Roxana Șmil)