Sindicaliștii băcăuani din învățămînt își fac probleme în ce privește încasarea retribuțiilor pentru ultima lună a acestui an. Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber al învățămîntului Bacău (SLI), susține că în prezent nu există bani decît pentru 40 la sută din fondurile necesare acoperirii lefurilor pentru luna decembrie. „înainte de rectificarea bugetului, Consiliul Județean Bacău a solicitat aproape 170 de miliarde de lei ca să acopere banii pentru salariile profesorilor din județ. în schimb, instituția a primit numai 40 la sută din salarii, ceea ce înseamnă că înaintea sărbătorilor de iarnă profesorii nu vor încasa nici măcar jumătate din salarii”, a precizat Manole Chiriac, președintele SLI Bacău. Liderul sindicatului băcăuan spune că fondurile alocate salariilor din învățămînt s-au terminat mai repede pentru că după majorarea salariilor, chiar și mai mică decît cea solicitată de sindicaliști, fondurile pentru salarii nu au mai fost completate, ceea ce a determinat criza financiară. Problema este cu atît mai mare cu cît, în luna decembrie, cei peste 10.500 de angajați din învățămînt trebuie să-și ia salariul integral. în condițiile în care banii nu sînt, dascălii vor face și aceste rbători în mizerie, atenționează liderii sindicatului.
De partea cealaltă, Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, instituție care gestionează fondurile pentru salariile profesorilor, nu a infirmat informațiile vehiculate de sindicaliști. „Am primit cereri și vom primi bani săptămîna aceasta. Ce, pînă acum nu și-a luat cineva salariul?”, a spus Dragoș Benea. Cum declarațiile celor două părți sînt contradictorii, profesorii nu vor afla răspunsul ferm în privința lefurilor pe decembrie decît în momentul în care vor trebui să-și ridice banii. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.