Profesorii scot bani din buzunar pentru analizele medicale

Administrator

Dascălii băcăuani care își efectuează analizele medicale obligatorii la fiecare început de an școlar scot, în continuare, bani din buzunar ca să scape de această obligație. Chiar dacă ultimul act legislativ care reglementează efecutuarea analizelor stipulează că examenul la plămîni este achitat din banii consiliilor locale, iar avizul la examenul psihologic este dat de psihologii școlari, realitatea din unitățile de învățămînt din județe este cu totul alta. „Eu mi-am făcut analizele medicale la plămîni la sfîșitul lunii august și, într-adevăr, atunci nu am plătit. Dar, acum, colegele mele dau 100.000 de lei pentru investigație. Iar ca să fac testul psiholigic a venit un psiholog din oraș cu care am negociat prețul. Fiecare a dat 100.000 de lei și așa am făcut analizele”, ne-a declarat o educatoare de la o grădiniță din Bacău.
Situația înregistrată la unitatea preșcolară din oraș nu este singulară. Mai toți dascălii care au trecut pe la Spitalul TBC din Bacău ca să facă examenul micro au plătit cîte 100.000 de lei, chiar dacă în înțelegerea semnată la București între Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate se spune că acesta este plătit de comunițățile locale. Cît privește examinarea psihologică anuală a personalului din învățămîntul preuniversitar, aceasta se realizează de către psihologii școlari. Totodată, personalul din învățămîntul preuniversitar este obligat să prezinte conducerii unității școlare o declarație pe propria răspundere că nu suferă de afecțiuni psihice interzise. În cazul constatării unor tulburări de natură psiho-comportamentală, psihologii școlari informează directorii unităților de învățămînt, care vor solicita, în condițiile legii, un examen medical specializat de la un cabinet de medicină a muncii. Pentru că nu știau încotro să apuce ca să facă analizele psigologice, o parte dintre dascăli a cerut sfatul sindicatului din ramură. „în județul Bacău nu știu dacă există psihologi școlari. Inspectoratul Școlar trebuia să reglementeze această problemă. Din cîte am înțeles, însă, avizul dat de psihologi nu este valabil în acest an”, spune Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber al învățămîntului Bacău. Pentru că fără avizele medicale școlile, grădinițele și liceele nu primesc autorizația sanitară de funcționare, mai toți dascălii din oraș au fost nevoiți scoată bani din buzunar, la îndemnul directorilor din școli. Recomandarea liderilor sindicatului din învățămîntul băcăuan este ca profesorii să aștepte precizările ISJ în ce privește testarea la psihologi. „Totodată, colegii din școli ar trebui să păstreze chitanțele de la examenul MRF, pentru ca școlile să solicite decontarea la consiliile locale. în cazul în care autoritățile locale vor refuza să dea bani, le vom acționa în instanță”, a avertizat Manole Chiriac. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.