Desi era protosinghel, Parintele Petroniu nu slujea decit la marile praznice, în sobor, si predica foarte rar (am înteles mai tirziu ca îi era interzis). Permanent, însa, era la strana si cinta. Nu avea o voce extraordinara, însa cinta corect si cu alura de maestru intelectualist, iar atitudinea aceasta nu o afisa pentru a epata, ci dintr-o pornire sincera si o constientizare limpede a prezentei lui Dumnezeu în ritualul liturgic. Era un bun cunoscator al muzicii psaltice. Conducea strana dreapta a calugarilor sihastreni. Îmi amintesc cu bucurie ca, atunci cind mi s-a permis sa merg la strana, Parintele Petroniu m-a luat în grupul lui de psalti. Simtindu-mi abnegatia si rivna pentru a deprinde tainele muzicii bizantine, mi-a predat primele notiuni ale acesteia, apoi m-a învatat notatia complicata a muzicii bisericesti. Cind am început studiile la Seminarul de la Manastirea Neamt, profesorul de psaltica, Parintele Constantin Sirbu, a fost surprins ca aveam cunostinte despre muzica bizantina.
Pentru ca scolile monahale erau interzise la acea vreme, în mod neoficial, acolo unde staretul permitea si nu avea frica de eghemonii timpului, se faceau niste cursuri pentru începatorii în viata de calugarie. La Sihastria, Parintele Petroniu primise si aceasta ascultare si se ocupa de pregatirea celor citiva tineri ai Sihastriei din acei ani. Vazindu-ma mai ager si mai interesat de cele carturaresti, s-a aplecat mai mult asupra mea si m-a recomandat staretului, Parintele Caliopie Apetrei, sa ma trimita la Seminarul de la Manastirea Neamt. Mai marele manastirii a acceptat si am început pregatirea structurata pentru examenul pe care urma sa-l sustin în toamna anului 1970. Ma bucur si astazi ca am avut imensa sansa sa fiu discipolul acestui parinte erudit, care s-a dovedit a fi un adevarat Pestalozzi al vietii mele. Nu numai cele teologice m-a învatat, ci si cele laice. Parintele era un profesor complex. Cunostiintele acumulate în scoala generala mi-au fost desavirsite de Parintele Petroniu. Daca scriu bine în limba romana si cunosc din tainele gramaticii limbii noastre, acest lucru îl datorez parintelui Petroniu, cel care a cultivat în mine setea dupa Absolut. Avea cunostinte generale deosebite. Viitorul Parinte Clement Haralam, ca nepot al Parintelui Chirila Saramet, în vara anului 1970, s-a adaugat pregatirii pentru seminar, la scoala Parintelui. Asa ca, amindoi, în septembrie al aceluiasi an, am fost admisi la examen si începeam cursurile Seminarului de la Neamt. Pe atunci nu erau prevazute în structura învatamintului preuniversitar cursuri la fara frecventa. De aceea, desi eram frate de manastire, nu aveam voie sa spun aceasta si eram nevoit sa urmez cursurile seminariale la zi. Vacantele însa, reveneam acasa, la manastire. Pentru mine aceasta întoarcere era încarcata de o satisfactie aparte, deoarece aveam oportunitatea de a experia împreuna cu parintele Petroniu ceea ce scoala îmi oferise ca suport informativ. si la acest capitol parintele s-a dovedit de neînlocuit prin faptul ca avea o viziune unitara despre tot si toate si reusea ca nimeni altul sa miste resorturile cele mai intime ale tinerilor însetati de cunoastere, insuflindu-ne dragostea pentru frumos si adevar. De aceea, într-un alt mediu si, îndraznesc sa spun, cu un alt duh, continuam cursurile de la seminar cu un pedagog complet, desprins parca din manualele de pedagogie. M-a învatat multe lucruri care-mi servesc si acum în viata. Îl pomenesc si-l voi pomeni mereu pentru aceasta!
† Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului
Lasă un răspuns