• Cătălin Petre Rang a devenit pescar cu acte în regulă acum 50 de ani, pe cînd era pionier • autor al mai multor lucrări științifice de specialitate, profesorul Rang a stat patru ani în Africa • el este recunoscut pentru marea lui pasiune pentru broaște
Pentru băcăuani, dar nu numai pentru ei, Cătălin Petre Rang este o legendă vie. În cei aproape 60 de ani, profesorul Rang a strîns amintiri pe care nu le va putea povesti nici într-o altă viață de om. Cu fața ușor brăzdată de vînt, și cu tîmple care au început binișor să încărunțească, Cătălin Rang rămîne un mare sentimental, ca toți iubitorii de natură, și cu greu poate fi întrerupt. Studenții sînt fascinați, mai ales atunci cînd omul de la catedră deapănă amintiri din Africa, sau despre una din cea mai mare pasiune a sa: vînătoarea. Și pescuitul, mai ales cel de broaște.
„Permisul de pescuit l-am luat cînd m-au făcut pionier”
Aventura viitorului profesor Rang în lumea vînătorii și a pescuitului a debutat în urmă cu exact 50 de ani, cînd micuțul Cătălin a devenit pionier, pentru că era cel mai bun din clasă. „Puțină lume știe că pe vremea aceea pionierii aveau dreptul să primească permis de pescuit cu preț redus. M-a costat 25 de lei, la fosta filială I. V. Stalin. Bani pe care i-am primit de la mătușile mele din București, care știau că aveam obiceiul să stau pe o bancă, în Herăstrău, în spatele a doi pescari, soț și soție, pe care îi admiram ore întregi cum prind pește. Imediat ce am luat permisul, m-am dus și l-am arătat celor doi bătrînei. Atunci, ei mi-au făcut cadou o undiță foarte scumpă, cu tot cu montură, pe care am și aruncat-o în apă. Primul pește, îmi amintesc și acum, a fost un ghiborț. Mai tîrziu am aflat că de fapt mătușa mea fusese cea care achitase undița, e drept, la un preț de cadou, zece lei”, povestește Rang.
Imediat după „botezul oficial” al bălții a urmat marea confruntare: cea a pescuitului pe Siret. „Într-o dimineață am prins vreo 80-100 de muște, pe care le-am băgat într-o cutie de chibrituri, și cu ele țin minte că am prins peste 30 de beldițe. A fost un fantastic de mare succes. Pescuitul pe apă curgătoare mi-a schimbat stilul și mi-a dat o oarecare mobilitate. „Băltărețul” merge în același loc azi, mîine, poimîine, nădește, schimbă năzile, și așa mai departe… Pescarul de Siret de regulă schimbă locul. Chiar și la baltă, eu nu stau în loc, astfel că nu există să nu prind ceva”.
Puțină lume știe că profesorul Rang a făcut și sport de performanță. În perioada anilor ’59-’60, Rang a fost unul dintre componenții primei echipe de handbal în șapte, Dinamo Bacău, care era compusă mai puțin din sportivi de performanță și avea vreo cîțiva muncitori de la URA, vreo cîțiva militari în termen, și cîțiva elevi de la Liceul Alecsandri. Toți, sub aripa reputatului antrenor Lascăr Pană.
Ca un mare amator de natură, profesorul Rang are o vorbă: există o diferență între a pescui și a prinde pește. „La pescuit poate să meargă toată lumea pasionată. Nu mă deranjează dacă mă duc într-o zi, cînd apa nu e bună, sau peștele nu vrea să tragă. Mai mult de două-trei ore, eu nu stau pe baltă. La al treilea sau al patrulea clean, sau la al doilea avat, eu am plecat”.
Pînă acum, profesorul Rang se poate mîndri cu un somn de opt kilograme. „Nu accept punctul de vedere al acelora care spun că mie nu-mi place peștele, îmi place numai să-l prind, nu-mi place vînatul, îmi place numai să împușc. Dacă nu-ți trebuie, n-ai nici un drept să ucizi. Sînt la concurență cu soția mea, care are niște preparate clasice, în timp ce mie îmi place să improvizez. Am învățat să gătesc de la lipovenii din Deltă ciorba de pește, pentru că doar ei știu să o facă într-un fel inegalabil”, spune Rang.
La pescuit de broaște și la Safari, în Africa
Dacă în pescuitul peștelui, tehnica profesorului Rang mai lasă poate de dorit, nu același lucru se poate spune și despre o tehnică pe care a transformat-o în artă. Este vorba despre pescuitul broaștelor. „Pescuitul este asemănător cu cel al păstrăvului, cu vargă lungă și cu o ancoră mică. La început puneam tot felul de muște, tot felul de momeli, după care am descoperit o nouă metodă. Prima broască pe care o prind o jupoi, iar pielea o pun în cîrlig. Cu care, dacă este zi bună, într-o partidă ca lumea, în trei ore pot să prind și peste 150 de bucăți”, povestește profesorul.
Cînd juvelnicul este plin, urmează partea cea mai interesantă. De cele mai multe ori, chiar pe baltă, urmează tranșarea broaștelor, din care se păstrează doar partea posterioară, iar restul se aruncă. „La început aruncam ce nu aveam nevoie, însă cu timpul am descoperit că partea de sus poate deveni un material didactic interesant și gratuit pentru studenții mei. În timpul studiului chiar am descoperit în stomacul broaștelor vietăți despre care nu știam că există în locul din care le-am prins”. Odată broasca tranșată, se jupoaie membrele inferioare, după care se clătesc obligatoriu în apă rece, pînă se îndepărtează mucoasa, care este foarte toxică. De regulă, într-un kilogram intră cam 60 de piciorușe de broască mică, și cam 40, dacă broasca este mai mare. După ce din broască a rămas doar carnea albă, labele se încrucișează în jurul pulpei, și se formează un fel de pane, care odată gătit, este delicios.
Una din cele mai frumoase perioade din viața profesorului Rang a fost cea dintre anii 1974 și 1978, cînd a fost detașat la Institutul Superior African din Zair. „A fost o perioadă în care am dus o viață extrem de agitată, care însă mi-a deschis noi orizonturi. În ciuda a ceea ce s-a spus la vremea aceea, albii nu aveau dreptul să poarte arme. Singurii care aveau erau băștinașii, însă nu știau să le folosească. Aici am trăit o experiență unică, cînd am putut fotografia de aproape elefanții de pădure, o specie foarte periculoasă, care atacau omul fără cruțare. Tot aici am văzut și vestita antilopă derby, și am avut ocazia să mănînc orice, de la maimuță și pînă la hipopotam”, spune profesorul Rang.
Oricum, despre aventurile din Africa, și despre multe altele, vom mai avea ocazia să vorbim și cu alte prilejuri.
Lasă un răspuns