Conducerea SIF Moldova Bacau a prezentat presei, ieri, 17 august, rezultatele financiare ale primului semestru al anului 2009, strategia aplicata pentru urmatoarea etapa de activitate, precum si principalele probleme cu care se confrunta societatea in etapa actuala de dezvoltare. La intilnirea cu ziaristii au venit presedintele si vicepresedintele SIF Moldova, Costel Ceocea si Claudiu Doros, precum si sefii principalelor departamente rezultate dupa restructurarea societatii: Liana Marin – Departamentul economic, Luminiuta Chirila – Departamentul de politici investitionale, Mioara Marin – Departamentul de monitorizare a portofoliului si Mihaela Puscas si Radu Albu – Departamentul de dezvoltare corporativa si relatii institutionale.
Au fost prezentate Raportul de activitate al Consiliului de Administratie al societatii pe trimestrul intii, valoarea activului net si evolutia acestuia si indicatorii de performanta ai portofolilului SIF Moldova. De asemenea, organizatorii au sugerat si citeva teme aflate la ordinea zilei pe agenda societatii.
SIF Moldova a incheiat primul semestru al anului cu un rezultat financiar in valoare de 89 de milioane de lei, mai mare cu 178% fata de nivelul bugetat, de 59 de milioane. „In momentul constructiei Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul 2009 – a spus Costel Ceocea – s-a estimat cu prudenta cuantumul dividendelor de incasat si nu au fost prevazute evenimentele semnificative care au avut loc in primul semestru, care au influentat in sens pozitiv profitul, prin vinzarea pachetului detinut de noi la Bancpost, dar si in sens negativ, refuzul la plata a Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pentru sumele executate”. Profitul realizat de SIF Moldova in primul semestru a fost afectat de diminuarea cu 22 de milioane de lei din sumele executate de AVAS pentrru biletele la ordin ale fostului FPP II Moldova (ca si in cazul SIF1 si SIF3), pentru care societatea a obtinut decizii de anulare si care sint in instanta, pentru recuperare. Astfel, SIF Moldova a avut un profit net de aproape 89,4 milioane de lei, al patrulea intre cele cinci SIF-uri, primul ca marime fiind cel al SIF Oltenia, de aproape 182,5 milioane de lei.
Un alt indicator important la SIF-uri este valoarea activului net. In cazul SIF Moldova, aceasta a ajuns, in semestrul intii, la 910 milioane de lei, cea mai mica dintre toate SIF-urile, dar cu cea mai mare dinamica in ultimii ani – dupa observatia presedintelui Costel Ceocea, cu 4,78% mai mica decit valoarea de la sfirsitul anului trecut, datorita crizei economice. Valoarea unitara a activului net a scazut, astfel, de la 1,84 de lei pe actiune, la 1,75 de lei. Prin urmare, activul total a ajuns la 949,2 milioanme de lei.
Asupra altor amanunte din conferinta de presa de ieri, vom reveni.
Lasă un răspuns