~1 min lectură 0 comentarii

Program de lucru prelungit la încasarea taxelor și impozitelor locale

Claudiu Tanasescu

Direcția de Impozite și Taxe și Locale (DITL) Bacău va avea program de lucru cu publicul și în zilele de sâmbătă, 22 martie, și sâmbătă, 29 martie 2014. Ghișeele vor fi deschise între orele 8.00 și 13.00, însă doar pentru persoanele fizice.

even.taxe20

În prezent, DITL Bacău funcționează la capacitate maximă, pentru a evita aglomerația specifică sfârșitului lunii martie, mai exact cu șase ghișee pentru persoane fizice și două ghișee pentru persoane juridice, fiind anulate toate concediile de odihnă programate în această perioadă. „Aglomerația de la ghișee este specifică în această perioadă, ca urmare a faptului că persoanele fizice beneficiază de o reducere de 10% a taxelor și impozitelor locale dacă le achită până pe data de 31 martie 2014 – a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău. Suplimentar, printr-o decizie a Executivului local, persoanele juridice beneficiază de o reducere de 25% a impozitelor pe clădiri dacă acestea sunt achitate tot până la 31 martie”.
Din acest an este operațional și sistemul de plată a taxelor și impozitelor locale în sistem online, accesând site-ul www.ghiseul.ro.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.