Ceferiștii vor fi în sărbătoare vineri, 23 aprilie, zi în care credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, totodată și patronul spiritual al celor de la Căile Ferate. Oficial, salariații din domeniu au zi liberă de Sf. Gheorghe, dar, dat fiind caracterul specific al activității acestora, programul va fi doar scurtat și numai acolo unde este posibil acest lucru. De exemplu, Agenția de Voiaj CFR va funcționa vineri, 23 aprilie, doar între orele 9,00 – 16,00. Amintim că, în mod normal, aceasta este deschisă între orele 8,00 și 20,00. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns