Cursurile de pregătire a asistenților maternali se vor derula, de acum înainte, după toate tipicurile orelor de la o școală obișnuită, în condițiile în care Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA) a pus la punct o programă analitică în toată regula pentru cursurile în cauză. „Apariția programei e o chestie cît se poate de bună, pentru că, acum, știm foarte clar ce anume trebuie să știe un asistent maternal. Probabil că le vom spune mai multe, dar, în nici un caz, mai puține”, ne-a declarat Alexandra Anghel, șefa Serviciului Monitorizare din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului. Amintim că, pînă acum, cursurile de pregătire a asistenților maternali se bazau mai mult pe experiența celor de la Prortecția Copilului și prevederile legislației în vigoare. (Eduard CUCU)
Programă școlară pentru cursurile de asistenți maternali
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.