Programele de studii de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău vor fi adaptate, în viitorul apropiat, astfel încât absolvenții lor să reprezinte un real răspuns pentru cerințele pieței muncii locale și nu numai. Acesta este obiectivul de lungă durată pe care reprezentanții instituției și l-au propus prin proiectul „Extinderea oportunităților de învățare prin inovare, cercetare și interacțiune cu mediul de afaceri”, lansat zilele acestea și desfășurat în parteneriat cu SC Tangible Corporation SRL.
„Obiectivul general al proiectului este de creștere a calității în învățământul superior – a spus lect. univ.dr. Oana Ancuța Stângaciu, manager de proiect -, prin adaptarea programelor de studii pentru specializările Marketing, Administrarea afacerilor și Contabilitate și informatică de gestiune la cerințele pieței muncii”. Pentru atingerea obiectivului general, pe toata durata implementării proiectului, respectiv 18 luni, vor avea loc activități specifice prin care se va urmări creșterea nivelului de colaborare între universități, mediul de afaceri și organizații relevante, amendarea curriculei/programelor de învățământ ale studenților și masteranzilor la anumite specializări, precum și extinderea oportunităților de învățare în cadrul unor programe educaționale îmbunătățite, prin utilizarea unor instrumente inovative. Proiectul este cofinanțat de Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1: „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, Domeniul major de intervenţie 1.2: „Calitate în învățământul superior”.
Lasă un răspuns