Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău promovează, în parteneriat cu Ambasada SUA la București, un set de programe culturale și educaționale, prin Centrul „American Corner Bacău”, Centrul Regional de Resurse pentru Educația Civică și prin Centrul Regional pentru Studierea Holocaustului. „În acest context, Ambasada SUA, printr-o scrisoare de felicitare, semnată de atașatul cultural, Edwina Sagitto, transmite sprijinul acesteia pentru proiectele desfășurate de Casa Corpului Didactic, în parteneriat cu reprezentanța diplomatică americană, considerând că tematica lor este de maxim interes atât pentru profesorii români, cât și pentru elevii lor. În mod excepțional, Ambasada SUA înțelege să sprijine și financiar proiectele, situație care va contribui în mod decisiv la derularea lor”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD.
Anul viitor, instituția băcăuană va iniția mai multe proiecte educaționale care își propun promovarea educației împotriva urii, de combatere a traficului de ființe umane și a discriminării în școli.
(Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns