~3 min lectură 0 comentarii

Programul de 1 Mai la Poştă, CFR, în marile magazine şi bănci

Redacția Ziarul de Bacău

P.postamai  Oficiile poștale, închise de 1 și 2 mai Băcăuanii care au nevoie de serviciile Poștei Române până la finele săptămânii sunt anunțați că doar astăzi, miercuri, 30 aprilie, mai pot beneficia de ele. Aceasta întrucât – a anunțat compania – activitatea va fi întreruptă în zilele de joi și vineri, 1 și 2 mai, zile declarate prin lege ca nelucrătoare.
  Măsura se aplică în toate oficiile poștale atât din mediul rural, cât și urban. 

P.trenmai
De sărbători, la CFR se lucrează

Băcăuanii care în minivacanța de 1Mai au de călătorit cu trenul sunt atenționați că, în această periodă, agențiile de voiaj din toată țara lucrează după un program special.
Astfel – a comunicat CFR Călători – agențiile de voiaj vor fi închise joi, 1 Mai. Pe de altă parte, spre deosebire de alți operatori, CFR a decis funcționarea agențiilor de voiaj vineri, pe 2 mai, conform programului afișat la sedii.
Legat de Mersul Trenurilor de Călători, CFR anunță că „în unele zile libere din perioada 1– 4 mai 2014, când traficul de călători este extrem de redus, unele trenuri InterRegio și Regio nu vor circula”. Pentru a evita orice neplăceri, călătorii sunt sfătuiți să se informeze cu privire la mersul trenurilor, respectiv să-și achiziționeze tichetele din timp, având la dispoziție mai multe variante: online – www.cfrcalatori.ro, de la automatele din gări, telefonic, direct la casele de bilete din gări șiagenții de voiaj CFR sau de la distribuitori autorizați – agenții de turism.

P.magazine Programul de 1 Mai al principalelor magazine
Marile rețele de magazine lucrează și de 1 Mai după programul lor normal, cu atât mai mult în ziua de 2 mai, care nu este o sărbătoare legală ci o zi liberă acordată de guvern. Auchan, recent deschis în Bacău, a anunțat un astfel de program de 1 Mai. Un anunț similar a făcut și rețeaua Profi, care are un magazin în Bacău, Onești și Comănești.
La fel lucrează și magazinul Elvila, din complexul Hello Shoping Park, din Bacău, magazinele Dedeman, supermarketul Cora și rețeaua Lidl. Nici Metro, Selgros și Billa nu au anunțat programe modificate cu ocazia sărbătorii de 1 Mai.

SONY DSCBăncile comerciale sunt deschise vineri
Băncile comerciale respectă numai sărbătorile legale și își închid ghișeele numai în astfel de zile. În acest an, ziua de 1 mai este zi liberă și pentru bancari, dar ziua de 2 mai este zi lucrătoare după programul normal. La fel se respectă și programul pentru zilele de sâmbătă și duminică (3 și 4 mai), unele unități bancare fiind deschise și sâmbăta, tot după programul lor obișnuit. O excepție o face agenția Raiffeisen, din supermarketul Cora Bacău, care pe 1 mai are program numai între orele 10,00 și 20,00. (Mădălina ROTARU, Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.