~3 min lectură 1 comentariu

Progresul lui Umbrărescu pe A7 Buzău – Focșani este vizibil din spațiu. „Cocoașa de la Focșani”, surprinsă de sateliții Agenției Spațiale Europene

Andra Juverdeanu

Austostrada A7 începe să prindă contur la puțin timp după ce Umbrărescu a început lucrările pe lotul Mândrești Munteni-Focșani Nord, care a fost proiectat cu o ocolire a municipiului Focșani pe latura de Est, deviere căreia i s-a spus ,,cocoașa” de la Focșani.

„Minunea cocoșată de la Focșani prinde formă. Constructorul, Umbrărescu, a început în forță lucrul la terasamente pe cei 10,94 kilometri ai tronsonului dintre DN2 Buzău-Focșani și DN23 Focșani-Brăila. Celebra cocoașă vrânceană va funcționa ca o centură a orașului și va fi prelungită pe nord cu un drum de legătură de aproximativ 4 km până în DN2D Focșani-Târgu Secuiesc.

Pe acest proiect s-au aliniat toate planetele: licitația a fost lansată în 04.02.2022 și, după anunțarea câștigătorului în 04.08.2022, nu s-au depus deloc contestații, iar contractul a fost semnat cu Umbrărescu în 06.09.2022 pe aproape 764 milioane lei fără TVA.

Sunt rarisime licitațiile CNAIR care se încheie în mai puțin de un an de zile, fără contestații. Antreprenorul are termen de execuție 20 de luni și are toate șansele să îl respecte dacă va continua în acest ritm”, a transmis Asociația Pro Infrastructură.

sursă video: Asociația Pro Infrastructură

Avansul în șantier este atât de mare încât forma „cocoașei” de la Focșani se vede și din satelit

Într-o imagine surprinsă pe 24 octombrie de către sateliții Sentinel parte din Programul Copernicus al Agenției Spațiale Europene (ESA) poate fi observată clar cum autostrada A7 capătă formă în apropiere de Focșani. Imaginea a fost dată publicității de Hotnews.

Denumirea de „cocoașa de la Focșani” s-a împământenit încă din perioada de proiectare a Autostrăzii, atunci când autoritățile locale s-au încăpățânat să nu permită autostrăzii să treacă mai aproape de municipiu, ci să facă un ocol de circa 5 km care să înconjoare un câmp aproape gol dintre oraș și un sat din zonă. 

HotNews.ro a scris la acel moment în detaliu despre problemă, despre disensiunile dintre autoritățile locale care cereau ca acel spațiu să rămână gol pentru o dezvoltare viitoare a orașului pe deoparte și compania de drumuri și societatea civilă care clamau inutilitatea unui astfel de ocol de cealaltă parte.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Satul de voi!!!
    8 noiembrie 2022, 17:12
    0

    Cu atat ramnem la cum merge alocarea pe celelalte loturi. Cu un monstru competent și isteț că Grindeanu cu toți banii din lume nu se va termina autostrada asta nici on 2030

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.