Proiectul de mediu „Gorunule din margine de codru…” stă sub semnul versului blagian pentru că presupune atît interacțiunea continuă cu mințile tinere care definesc statutul unui profesor – elevii, cît si sporirea „corolei de minuni a lumii”, prin flori și arbori.
Parteneriatele fructuoase cu instituții de învățămînt din Bacău (C.T. „A. Saligny”, C.N. „Ferdinand I”) sau din județ (SAM Frumoasa, SAM Băsești) au permis legături între elevii din mediul urban și cei din mediul rural. Ei au împărtășit idei, avertismente cu privire la poluare și defrișare, dar și posibile soluții, cu prilejul concursurilor de eseuri și afișe pe teme de mediu. Sprijinul continuu al voluntarilor de la ISJ Bacău (insp. șc. Ghiorghi Iorga, insp. șc. Nicoleta Iftimiu, insp. șc. Anghel Năstase) a conferit un grad sporit de eficiență. Presa scrisă a receptat pozitiv activitatea.
Contractele de colaborare cu Direcția de Mediu, Regia Apelor „Siret”, Direcția Sanitar-Veterinară au asigurat consiliere și asistență, realizate de către specialiști.
S-au implicat, de asemenea, directorii unora dintre instituțiile menționate, care au susținut în mod activ derularea activităților conform proiectării: director adj. Carmen Popa de la C.T. „A. Saligny”, director A. Horodnic, director adj. Dragoș Florescu, director M. Dughiri.
Voluntarii de la Direcția Sanitar-Veterinară (dr. Luminița Ionescu) și de la Regia Apelor (insp. Zenaida Cristea) au monitorizat cu acuratețe toate demersurile, oferind cu generozitate sugestii pentru ameliorarea unora dintre aspectele proiectului.
De aceea, acum, cînd multe dintre activitățile proiectate s-au încheiat rotund, frumos, spun, tot împreună cu Blaga: „…îmi pare/ că stropi de liniște îmi curg prin vine, nu de sînge”. (Prof. Ancuța Heisu)untarii de la Direcția Sanitar – Veterinară (dr. Luminița Ionescu) și de la Regia Apelor (insp.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.