Proiectul Lituania

Călătorie spre nord

După sosirea în țară, am intervievat pe cîțiva dintre cei implicați în Proiectul Lituania. I-am întrebat care a fost rolul dumnealor în acest proiect, cum au contribuit la reușita lui, ce momente memorabile cred dumnealor că trebuie împărtășite, ce așteptări au avut înainte de începerea derulării proiectului și ce așteptări au acum, la jumătatea lui etc. Iată cîteva dintre răspunsurile doamnei profesoare Mariana Sava, coordonator de proiect, și al directorului colegiului, domnul profesor Ion Fercu.

Prof. Mariana Sava, engleză: „Eu am coordonat proiectul. Am căutat pe Internet, am găsit această școală din Lituania… Am fost norocoși că i-am găsit pentru că, în general, europenii evită, din diverse motive, un parteneriat cu românii… Ideea e că am căutat un an de zile un partener credibil pentru astfel de proiecte, care să ne accepte. Nu e tot timpul seriozitate nici la noi, dar nici la alții. N-avem o reputație prea bună printre europeni. E vina noastră, în primul rînd. Dar nici ei nu se omoară de dragul altora. Ca să reușești, trebuie să stabilești contacte cu mai mulți posibili parteneri. Am găsit în Italia, Franța și Lituania. Dacă aș fi rămas doar cu Franța, m-ar fi părăsit spre final. Am mai pățit așa și cu Italia. încerci cu toți care te contactează. Eu am rămas cu Laima, o profesoară extraordinară din Lituania. Am avut noroc. Lituanienii au fost serioși, spre deosebire de cei din Italia cu care vorbiserăm cu un an în urmă. Lituanienii au fost inițiatorii, au propus tema asta, au vrut să fie coordonatori și noi am spus OK. Ei și-au propus niște obiective pe care le-am îmbrățișat și noi. E un parteneriat. Am adăugat și noi obiectivele noastre, în funcție de posibilitățile reale ale școlii noastre.”
„Cu o lună înainte am fost, singură, în recunoaștere, în Lituania. M-a șocat să constat cît de multe asemănări sînt între noi și ei din punctul de vedere al tradițiilor, chiar și al mentalităților… Totuși ei sînt mai „europeni”, mai civilizați, mai conștienți de valorile lor ca popor, dar și de ale oricărui cetățean în parte. Au mai mult respect pentru tradiții. încearcă să reînvie și să-și păstreze tradițiile de veacuri, să-și reînvie limba. Au renunțat la limba rusă pe care au folosit-o în paralel cu limba lituaniană, iar acum toată lumea vorbește lituaniana. Cei tineri nu mai folosesc rusa decît ca pe o a doua limbă. Asemănările m-au impresionat mult. Cînd am fost cu grupul în a doua călătorie, am fost prost impresionată de conflictele pe care le-am avut, cînd am descoperit că elevii noștri nu știu să se comporte într-un loc public. Cum să nu-ți crape obrazul de rușine cînd vezi că în muzee, de exemplu, elevii ating obiectele, se urcă pe pian, vorbesc tare, tropăie, aleargă, ronțăie sticksuri, aruncă hîrtii pe jos… âmi pare rău, dar asta e realitatea. Cred că ar trebui să ne cizelăm, ca popor, să căpătăm stil înainte de a face călătorii în Europa civilizată.”
„în primul rînd, așteptările mele au fost ca elevii să se descurce, eficient, civilizat, indiferent prin ce mijloace, într-o situație de viață. în atelierele de lucru ești pus în fața unui fapt concret, unei activități pe care trebuie să o desfășori cu cineva a cărui limbă nu o cunoști și să folosești mijloacele de care dispui, adică „body language” și limba engleză pe care eu m-am străduit să vă fac să o îndrăgiți. Rezultatul a fost că așteptarea mea a fost împlinită. Și pe planul muncii concrete nota este 10. în ceea ce privește comportamentul unor elevilor, am serioase rezerve. Am discutat cu diriginții și colegii mei și voi discuta și cu părinții celor care s-au dat în stambă, pentru a lua niște măsuri pe viitor. Desigur, nu toți elevii și-au făcut de cap”.

Prof. Ion Fercu, director: „Noi sîntem la primul proiect de acest gen. Am văzut cîteva filme realizate de elevi și profesori și se pare că participanților le-a plăcut această deschidere spre Europa. Profesorii noștri înțeleg acum că există și alte modalități de exprimare didactică. Mai bune, mai puțin bune, dar putem face o comparație practică. Pînă acum noi citeam în reviste de specialitate despre astfel de proiecte. Acum am văzut cum organizează lituanienii asemenea acțiuni și vom încerca și noi”.
„încercăm să le prezentăm lituanienilor ceva la nivelul așteptărilor lor din partea unui proaspăt partener european”.
„Ne putem compara. O comparație poate fi făcută și între cineva care e în vîrful piscului și cineva care e la poale. Din ce-am văzut și ce mi-au povestit elevii și profesorii, baza lor didactico-materială este mult mai bună ca a noastră. Au internat de tip hotel cu doi în cameră, au de asemenea o cantină de tip restaurant, sînt acționari la două ferme, două magazine dintre care unul de mezeluri, au un laborator de inginerie genetică; poate că nu întîmplător sînt cu un pas înaintea noastră. Au intrat în U.E. mai devreme ca noi și au beneficiat de niște granturi pe care o să le avem, în sfîrșit, și noi. Probabil că peste 1 – 2 ani, cînd sediul Școlii de Arte și Meserii din Buhuși va arăta ca în revistele Nekermann, ne vom compara cu ei…”. (Andreea TURCU, Caty BULETE, clasa a XII-a)u un an în urmă. Lituanienii au fost inițiatorii, a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!