~2 min lectură 0 comentarii

Proiectul „Prima prioritate: niciun copil invizibil!”, la evaluare

Redacția Ziarul de Bacău

O delegaţie de la Bucureşti formată din Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, reprezentanţi ai UNICEF, Fundaţiei SERA România şi Federaţiei ONG-urilor Pentru Copil efectuează în aceste zile o vizită în judeţul Bacău, având ca scop evaluarea implementării proiectului de servicii sociale de bază la nivel comunitar „Prima prioritate: niciun copil invizibil!”, dar şi alte servicii sociale.

even.dgaspc

Miercuri, delegaţia a vizitat trei servicii sociale din comuna Coloneşti şi Răchitoasa, participând la o serie de discuţii cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi cu personalul specializat din cadrul celor două comunităţi în legătură cu implementarea proiectului „Niciun copil invizibil!”, iar la finalul zilei a vizitat SOS Satele Copiilor Hemeiuş.
Joi, delegaţia are programată o întâlnire cu autorităţile publice locale şi judeţene, urmată de întâlniri tematice cu echipa intersectorială a partenerilor judeţeni privind implementarea pachetului minim de servicii integrate la nivelul judeţului Bacău. De asemenea, este programată, tot pentru joi, o întâlnire cu specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău la sediul instituţiei, urmată de vizite în centrele de protecţie socială din Bacău şi Oneşti aflate în subordinea DGASPC Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.