• autoritățile locale și-au dat seama acum că se vede și mai urît dacă vopsesc doar partea din față a blocurilor • ele vor să vopsească și părțile laterale ale clădirilor, însă aceasta presupune o cheltuială în plus
Proiectul privind renovarea fațadelor blocurilor de pe arterele centrale ale Bacăului ar putea fi mult mai costisitor decît l-au gîndit inițial autoritățile locale. „Programul este cu mult mai complex decît ne-am așteptat. Sînt probleme tehnice care nu au fost luate în calcul și care apar pe măsură ce lucrările avansează”, explică Ion Butucaru, directorul general al Primăriei Bacău. Iniațial, constructorii care se ocupă de lucrări au constatat că la multe dintre blocurile intrate în programul de renovare stratul de tencuială de pe fațadele exterioare abia se ține în cîteva lipituri la îmbinările laterale ale plăcilor. S-a tras linie, s-a socotit de cîți bani ar mai fi nevoie în plus pentru ducerea la bun sfîrșit a lucrărilor și s-a mers mai departe. Acum, după ce cîteva dintre blocurile intrate în acest program au fost renovate, s-a constatat că aspectul urbanistic al orașului nu a suferit prea multe îmbunătățiri. În contrast izbitor cu fațadele exterioare, vopsite în culori pastelate, intră acum părțile laterale ale blocurilor, care par mult mai cenușii. „Se vede, într-adevăr, destul de urît. Cînd întri în oraș dinspre București, de exemplu, primele care se văd sînt părțile laterale ale blocurilor și apoi se văd fațadele dinspre stradă. În programul inițial nu au fost incluse și renovările la fațadele laterale ale blocurilor. Realitatea din teren ne-a demonstrat că am face un lucru doar pe jumătate, dacă ne-am limita doar la vopsirea fațadelor care au deschidrea înspre stradă”, a mai spus Ion Butucaru. Directorul general al Primăriei Bacău precizează că într-o viitoare ședință de Consiliu Local va fi supus spre aprobare un proiect de hotărîre privind suplimentarea bugetului rezervat pentru finalizarea acestui proiect. „Va trebui să facem o analiză financiară destul de temeinică pentru a vedea dacă ne putem permite să executăm și renovarea părților laterale ale blocurilor intrate în program. În caz contrar, va trebui să amînăm termenele de finalizare la renovarea blocurilor incluse în următoarele etape ale proiectului”, a încheiat directorul Butucaru. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns