Luni, 23 decembrie 2019, de la ora 17:00, este programată ședința Consiliului Local, în care se va discuta propunerea primarului Cosmin Necula, de a le acorda gratuit câte un lot de teren tinerilor care vor să-și construiască o casă. Inițiativa se numește „O casă pentru fiecare tânăr”, iar principalul partid din Consiliul Local a anunțat cum va vota.
Cu privire la proiectul de hotărâre vizând aprobarea de către Consiliul Local Bacău a Regulamentului privind regimul atribuirii gratuite, la cerere, tinerilor cu vârsta între 18 și 35 de ani, a unei suprafețe de teren, PSD Bacău a anunțat că reprezentanții săi vor susține inițiativa menită să-i sprijine pe tineri să-și construiască locuințe
„Aprobăm proiectul cu rezerva aleșilor locali, cetățeni ai municipiului Bacău, care au sesizat că nici în prezent (după 3 ani) casele construite în cartierul Izvoare, prin proiectul Big Build al Habitat for Humanity, nu sunt branșate la utilități, așa cum primarul și Primăria Bacău și-au luat angajamentul în repetate rânduri (declarații de presă, postări pe Facebook etc). E greu de crezut că ce nu s-a putut realiza cu câteva zeci de case din cartierul Izvoare, respectiv conectarea la rețelele de utilități, electricitate și gaze se va putea realiza, în timp util, rezonabil, cu cele 42 de hectare (420.000 de mp) identificate de Primărie în vederea lotizării și acordării suprafețelor către solicitanți”, se arată într-un comunicat al social democraților.
„Reiterăm, în acest context, că deliberativul local nu oferă case nimănui prin acest proiect, așa cum greșit s-a inoculat în spațiul public prin ieșirile primarului. Consiliul Local va supune dezbaterii un regulament în baza căruia, dacă va fi aprobat, executivul local va proceda la acordarea de loturi de pământ”, arată PSD Bacău.
Social-democrații îi solicită primarului Cosmin Necula asumarea unui calendar/termen de începere și finalizare a lucrărilor, ținând cont de faptul că sistematizarea urbanistică a celor 42 de hectare, precum și conectarea suprafețelor de teren la rețelele de utilități (apa/canal; electricitate și gaz) presupun costuri substanțiale pentru bugetul local, dar și elaborarea unui proiect tehnic.
„Organizația Municipală a PSD Bacău apreciază că tinerii băcăuani au nevoie de locuri de muncă bine plătite pentru a rămâne acasă, în Bacău, și că rolul Primăriei este acela de a promova proiecte și inițiative care să conducă la bunăstare locală și la dezvoltare pe baze durabile”, afirmă social-democrații.
Conform proiectului, municipalitatea pune la dispoziție 42 de hectare de teren pe strada Poligonului, la ieșirea spre Onești. Primăria va asigura gratuit și infrastructura – căile de acces și rețelele de utilități. Proiectele de casă vor fi puse gratuit la dispoziția celor interesați și tot Primăria va construi în noul cartier spații de odihnă și relaxare, o creșă și o grădiniță.
Cristi a zis
Domnu’ Mocheta! Sunteți penibil si ilar, încep să cred că suferiți de *** sau ceva…..
Nu ați fost în stare să terminați insula, spitalul, să trageți utilități la amaratii aia din Izvoare si multe alte chestii mărunte si acum ar trebui să credem că sunteți în stare să duceți la capăt un proiect așa mare si ambițios!!!!
Dl Necula noi astia mai mari si cu drept de vot nu mai credem în Moș Crăciun!
Dar ce, te doare gura să vorbești!!!
Dar si noi votam
Comentariu cenzurat
Gogu a zis
Penibili sunt cu totii, a fost sustinut de mai toti consilierii, chiar si de cei care l-au renegat de curand. Orasul asta are proleme mari nerezolvate si ei isi pierd timpul cu aberatii. Noul orasel, cartier sau ce o fi el, tot din aductiunea de la Valea Uzului o sa fie alimentat cu apa?